Misiunea personala

Oare sunt singura care simte ca si-a gasit potecutza? Se zareste luminoasa, ma asteapta sa o incerc. Nu stiu ce e mai departe, e ascunsa se copaci. Dar ma cheama.

Si deja sunt pe ea. Mi-am inceput misiunea. Ce imbucurator e. Ce deplin. Sa ajuti un sufletel curios sa-si gaseasca propria potecutza.. Dar e mai mult de atat. Nu reusesc sa exprim. Sunt aici pentru mine si pentru ceilalti. Doar sunt. Plina de lumina, plina de iubire, daruind.

Va rog nu considerati cuvintele de mai sus lauda de sine, sunt doar ca sa ma determine, sa-mi construiasca drumul. Nimeni nu imi poate arata drumul meu mai bine ca mine. Raspunsurile sunt in interior.

Voi incerca sa fiu mai detasata. Intotdeauna am crezut in ceea ce simt si celor din jur le-am spus sa se bazeze pe ceea ce simt mai mult decat pe rational. Stiu in continuare ca asta e calea, dar am realizat ca detasarea e impulsul care ridica barierele care apar.

Lasa raspunsurile sa vina din interior, dar nu te atasa de ele, sau de intrebari. Lasa lucrurile sa curga. Implica-te, creeaza, dar accepta rezultatul - indiferent care e el. Detaseaza-te.

Traieste emotia, dar nu ramane in ea. Tu nu esti emotia. Tu esti lumina iar corpul tau e lumina la o anumita vibratie, materializarea luminii. Emotia vine din atasament asa ca solutia e sa te dez-atasezi. Sa fii indiferent fata de rezultat. Ca sa reusesti sa o faci, ajungi sa inveti sa accepti. Si odata cu acceptarea vine linistea, multumirea.

Eu acum probabil am ajuns sa ma atasez de aceasta multumire :)) Dar pur si simplu aleg sa ii dau drumul. Uit de ea ca sa o pot regasi data viitoare.

Prea multe metafore. Dar ceea ce scriu este pentru cei care cauta si inteleg.

Aleg sa nu ma mai limitez doar pentru ca am impresia ca ceea ce scriu nu e inteles de toata lumea. Aleg sa las orice sufletel sa inteleaga ceea ce spun.

Suntem luminitze ce stralucesc in intuneric cand totul e stins.

Luminitze pline de iubire care abia asteapta sa fie daruita :)
Asa ca deschideti-va bratele!