Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona. (A. Einstein)

marți, decembrie 22, 2009

On the road again!

Sunt pe drum.. Am plecat 'de nebuna' - vorba unei prietene... Am plecat pe la prieteni si imi place cum se aseaza lucrurile, cum mi se face programul:
- eu sunt liber de vineri pana duminica, vino atunci
- la mine poti sta pana vineri la pranz, ca plec din localitate!
Prea cool :)

Am intalnit muulta lume din 'trecutul meu' in aceasta calatorie, am primit atatea replici de genul: "Ce ma bucur sa te vad!", "Ma bucur ca esti bine", "De cand nu te-am mai vazut" - cu sensul "nu ma asteptam sa te mai vad prea curand" incat a fost chiar distractiv. Asta pana in momentul in care am inceput sa acuz aceste atitudini si sa ma las afectata, influentata de grupul din jurul meu. De fapt totul a fost atat de subtil, a venit prin invaluire: incepusem sa ma gandesc de ce lumea imi spune ca se bucura ca sunt bine, ca sunt fericita - oare nu sunt, oare n-ar trebui sa fiu?!

Asta a fost prima etapa a calatoriei. Intoarcerea in trecut, printre oameni pe care ii stiu de ani de zile! Imaginea mea.. sa arat ca sunt bine, ca sunt ok, ca totul e 'cum trebuie', ca am progresat. Noroc ca spre sfarsit mi-am amintit cine sunt si ce sunt (spirit liber). Si atunci am avut curajul sa ma manifest si in exterior, cu lacrimi calme si cu zambetul pe fata.

Am plecat, spre Sibiu apoi, spre alti prieteni dragi. Dupa plansul de disperare de la sosire, starea mi s-a schimbat rapid, iesisem din mediul anterior in care ma judecam si mi-am permis sa fiu eu, sa vorbesc despre ce era in mintea mea. Plus ca stiam ca cine ma asculta gandea cam dupa aceleasi 'principii' ca si mine..

Apoi au fost discutii multe, in care s-au inversat rolurile: eu am ajuns mai mult sa ascult si sa las pe cei care aveau nevoie sa se descarce, sa se descarce.. A fost de bine zic eu.

Urmeaza urmatoarele doua etape (cunoscute) - astept sa vad ce mai apare dupa, si sunt curioasa daca pana de revelion o sa ma mai intorc in Moldova.. Ca peste unul din pasi se pare ca am trecut: lucrarea dentara, pe care o fac de vreo luna si jumatate este in sfarsit gata si n-o sa mai arat ca o vrajitoare! aparent deja conteaza muult prea putin :)


LOVE and UNDERSTANDING

sâmbătă, decembrie 12, 2009

Craciun Fericit!


E atat de usor sa aduci buna dispozitie in viata unui prieten! Atat de putin efort si totusi o facem prea rar..

Iti multumesc, Olimpiu, pentru ideea minunata pe care ai avut-o, o sa imi permit sa o preiau si sa fac niste cadouri de Craciun persoanelor dragi din viata mea, azi.

O declaratie de dragoste, de multumire si recunostinta pentru fiecare sufletel minunat din preajma mea, indiferent ca e in real-life sau on-line, un gand plin de iubire pentru fiecare gand trimis vreodata pentru cea care pentru voi e Iunia.

Cristiana, iti multumesc pentru increderea pe care mi-ai dat-o in mine si cuvintele incurajatoare pe care le-ai oferit intotdeauna tuturor - si pentru ca mi-ai aratat ca sacul cu ganduri bune nu se poate goli niciodata!

Danutz - multumesc pentru timpul pe care ai ales sa il imparti cu mine si pentru ca m-ai ajutat sa inteleg ca ceea ce am simtit a fost intotdeauna adevarat.

Raluca - destul de socant pentru mine, dar ai fost persoana care mi-a indrumat pasii spre spiritualitate in momente foarte diferite. Pe langa ceea ce am devenit datorita recomandarilor tale, am inteles ca oamenii apar in viata noastra din motive total nebanuite! Multumesc pentru TOT!

Olimpiu, dragule! M-ai invatat sa pot sa accept un "te iubesc" de la o persoana de celalalt sex si sa pot spune un "te iubesc" din suflet fara sa-mi fie frica ca este interpretat sexual.

Teo - iti multumesc pentru bratele tale in care m-ai primit cu toata dragostea si unde m-am simtit acasa. Iti multumesc pentru toate cate mi le-ai reamintit, cu toate ca, acum, cred ca mai sunt lucruri pe care mi le-ai reamintit de care inca nu sunt constienta. O sa se arate...

Lavi - ceea ce faci, functioneaza! Am fost cu adevarat impresionata de cate ori m-ai scos din starile nashpa, in care chiar "eram suparata" - totul motivat! Si de cate ori te-am judecat! (mai ales la inceput..). Dar stiu, tu esti fericitaa! si chiar stii asta! Superb!

Cami - partea de rational din viata mea, raspunsurile logice si la obiect, analiza vietii intr-o maniera foarte tangibila, adanca si realista. De multe ori m-ai exprimat, ceea ce era in mine si nu indrazneam sa ma gandesc la asta, sau sa gasesc cuvintele..

Andrei - lectii multe, la orgoliu, acolo unde doare mai rau, dar exact acolo unde trebuie sa se curete. Extreme, spirit sau ratiune? Ma treci dintr-una intr-alta si provocarile mari sunt sa-mi pastrez increderea si calea indiferent de influente. Care e jocul, care e realitatea? Craciun fericit!

Paulica, draga mea! Oscilatiile tale m-au ajutat sa accept mai usor ca dualitatea e un tot de fapt, ca nu exista alb si negru, ca a judeca e lipsit de sens. Multumesc pentru ceea ce m-ai ajutat sa traiesc in legatura cu mama in luna in care am locuit impreuna.

Ema - ai fost langa mine intr-un moment puternic pentru mine si mi-ai dat raspunsurile de care aveam nevoie. Din nou, ca si la Ralu - fiecare OM e in viata noastra ca sa se manifeste pentru un moment anume, cel putin!

Stefan - ceea ce am trait fata de tine mi-a oferit o mare lectie despre ceea ce inseamna schimbarea..

Ioana - poate chiar prima lectie constientizata despre viata.. poate chiar primul 'de ce' fara raspuns..

Florin - exemplul cel mai apropiat de idealul meu de familie :)




Gandul meu pleaca cu toata dragostea si recunostinta fata de dragii mei nenumiti aici in scris, dar trecuti cu vederea prin fata ochilor. E drept ca acum ratiunea mea concepe doar anumite imagini ca fiind cele care m-au schimbat, care m-au invatat, educat, maiestrit - stiu ca timpul va schimba asta si ca voi vedea MAESTRUL care exista in fiecare persoana care mi-a atins chiar si pentru o clipa existenta!

Iar pentru voi, orgoliosi mici si nu numai! care va cautati numele aici, VA IUBESC! SUNTETI MINUNATI!

PERFECTI!

DUMNEZEU IN TOATA SPLENDOAREA SA!

Impartasiti-o tuturor! (splendoarea voastra ;) )



Craciun fericit!

vineri, octombrie 30, 2009

Continua!

Am citit mai demult ca uneori, cand urmezi o anumita directie in viata, sunt momente in care iti pierzi motivatia. Momente in care ajungi sa te intrebi 'de ce' sau 'cum am putut sa ajung eu aici?' sau sa crezi ca n-are nici un sens sa continui sa mergi pe acelasi drum.

Si in acele locuri scria ca trebuie sa continui sa faci lucrurile in care ai crezut odata, chiar daca pe moment iti pierzi increderea sau motivatia.

Faptul ca alta data ai considerat aceasta cale ok, faptul ca pentru o perioada mai lunga de timp ai mers in aceeasi directie fara intrebari ar trebui sa fie suficient ca sa intelegi ca acesta poate fi doar unul din acele momente in care te-ai indepartat un pic de tine.

Eu am trait asemenea momente si ma bucur ca stiam aceasta teorie atunci cand am intrat in momentele in care am vrut sa renunt. Mai ales daca e vorba de o cale spirituala, mai mult decat alta de orice alt fel, ratiunea tinde sa ne puna la incercare limitele si daruirea.

Am inteles ca experientele fiecaruia sunt diferite, ca fiecare 'vede' altceva, probabil atat cat isi permite in fiecare moment, atat cat se lasa... atat cat este dispus sa accepte. In momentele in care cei din jur par sa progreseze intr-un ritm mai 'real', nu trebuie sa uitam ca singura competitie care conteaza este in noi.

Poti sa incerci sa-i ridici pe cei din jurul tau, poti sa tragi de ei, sa te lupti pentru ei, dar nu reusesti sa misti nimic daca ei nu doresc. In schimb situatia e cu totul alta cand vine vorba de TINE. Pentru tine chiar poti face totul!



Poti chiar sa-ti transformi visele in..

REALITATE!

miercuri, octombrie 28, 2009

De ce?

Am vazut Opus. Printre alte chestii interesante mai spunea acolo o alta chestie interesanta: ca trebuie sa analizezi bine de ce vrei anumite lucruri, care sunt motivatiile tale.

Cu cat reusesti sa raspunzi la mai multe 'de ce'-uri, cu atat castigi mai multa putere ca sa iti duci gandul la materializare.

OPUS-ul (2009) from FreeYourMind on Vimeo.



Contravine un pic cu ceea ce am incercat sa aplic in ultima perioada. La mine 'de ce'-urile erau la ordinea zilei..

De fapt erau un pic de altfel de 'de ce'-uri:
- de ce s-a intamplat asta
- de ce a trebuit sa faca asa
si altele din aceeasi gama...

Acum, incepand sa pun intrebarea inainte de a incepe sa fac ceea ce imi doream, am descoperit ca multe raspunsuri veneau din personalitatea mea, din orgoliu - nu prea reuseam sa gasesc 'de ce'-urile venite din suflet.

Poate ca nici nu exista 'de ce' la care sa raspunda ne-ratiunea. Dar alea sunt momentele in care pur si simplu stii ce ai de facut. Nu stii de ce, dar stii ca trebuie facut.

Iar eu sunt o persoana care crede ca nu exista trebuie...
Sau cel putin asta am crezut in ultimii ani. Acum tind sa zic ca oricum nu conteaza, totul e un tot.

marți, octombrie 27, 2009

Lista mea

Mi-a povestit un prieten ca a primit odata o tema pentru acasa. Ideea era sa faca o lista cu toate lucrurile care ii plac la el si toate lucrurile care-l nemultumesc. O lista pe care sa scrie cu toata sinceritatea ceea ce considera in regula cu el si ceea ce il deranjeaza.

Dupa ce lista era gata, trebuia sa o dea cuiva sa o citeasca.

Mi-a povestit ca a facut-o si a lasat-o vreo saptamana pe noptiera, pana intr-o zi cand niste prieteni au venit in vizita... si lista a ajuns in mana lor din intamplare... trecand de la unul la altul, pana au citit-o toti.

Mi-a spus cum s-a simtit: fierbea, vroia sa o ia din mana lor, sa o rupa. Apoi se gandea: ' dar poate nu a citit paragraful ala' - si apoi tot el isi raspundea: 'cum sa nu-l citeasca?! sigur l-a citit!...'

Copiii care au citit, au ajuns sa faca si ei propriile lor liste, care au ajuns de la unii la altii... Fiecare a incercat sa treaca peste neacceptarile proprii...

Eu am aflat povestea de vreo doua zile. Am inceput sa spun atunci cateva din lucrurile pe care le-am acuzat la mine si care par greu de recunoscut in fata altora... dar raspunsul pe care l-am primit a fost sa-mi fac listutza mea, in scris!

Se pare ca pana acum am gasit scuze :D.
Dar stiu ca o sa o fac!
Chiar sunt curioasa daca o sa fiu atat de curajoasa incat sa o postez si pe blog! :P

Vi-l mai amintiti pe Curaj, nu? Curaj, catelul fricos, care de fiecare data facea ceea ce era de facut..... Un simpatic! Preferatul meu, ever!

luni, octombrie 26, 2009

Nu exista nimic de pierdut!

Nu poti sa pierzi nimic atunci cand nu ai nimic de pierdut!

Obisnuim sa ne atasam (sau sa zic mai bine sa ma atasez.. sa nu mai vorbesc in numele altora..)

Deci: inainte ma legam de multe, imi placeau lucruri, actiuni, persoane - pe care vroiam sa le repet sau sa nu le pierd.. Suferinte venite din dorinta de a pastra. De a avea. De a repeta. Din grija ca poate n-o sa mai am.... Nu vroiam sa renunt la ceea ce era 'al meu'!

Dar viata e schimbare, e unda, e oscilatie. Pentru ca ceva sa poata sa vina, trebuie sa ii faci loc. Adica, degeaba vrei un pahar cu vin, daca paharul tau e plin cu apa! Trebuie sa consumi intai apa ( sa o bei, sa o arunci, sa o pui in alt vas, etc..) ca sa poti umple din nou paharul.

Trebuie sa eliberezi ca sa primesti. Trebuie sa daruiesi, ca sa iti vina. E frecventa, e oscilatie, e unda. E Yin-Yang. Transformare. Golul tinde sa fie umplut si plinul sa se tranforme in opusul sau. Totul e schimbare. E firesc. Natural. As zice chiar.. constant. :)

Acum stiu ca daca vreau o masina noua, trebuie sa renunt la atasamentele mele fata de masina pe care o am, eventual sa o dau, sa o vand, sa o scot cumva din viata mea. Acelasi lucru e valabil pentru lucruri, persoane, activitati. Iubiri, bani... inca cu spiritualitatea nu mi-e clar! Probabil tb renuntat la dorinta de a avea, de a progresa, etc. mai degraba decat la lucruri in fapt...

Curajul de a face ceea ce ne cere inima e cel pe care trebuie pus accentul aici!.... :)
Incredere si putere sa schimbam ceea ce a venit momentul sa schimbam!

Iubire!

miercuri, octombrie 14, 2009

Avem nevoie de dileme?

M-am intors. A trecut ceva timp (?!? - de parca ceva chiar ar trece, sau doar noi suntem rataciti in a observa evenimente disparate..).


Au fost momente si momente. Liniste, durere, dileme, raspunsuri, panica, indoiala, multumire. De toate. Dorinta de a ma reintoarce la ceea ce am lasat in urma, la obisnuintele mele.

Inca ma mai framanta unele intrebari, daca am renuntat la anumite lucruri doar din orgoliu.. Cu siguranta nu "doar", dar ma intreb daca asta a fost un motiv? Stiu in adancul meu ca nu, ca am facut ceea ce trebuia sa fac, dar chiar si asa, faptul ca alegerea mea m-a facut sa ma simt bine, ca si cand m-as fi razbunat, m-a bulversat un pic.

Pentru ca nu asta doresc sa cultiv in mine, si faptul ca unele actiuni ale mele mi-au adus sentimente de satisfactie in acest domeniu m-a facut sa ma intreb daca de asta am actionat cum am actionat. M-am simtit puternica. Si pare dificil de vazut daca am actionat din suflet sau din puterea ego-ului.

Greu de acceptat ca, poate, m-a putut bucura sa ranesc. Au existat momente in care, pe langa durerea pe care am simtit-o pentru ca am creat suferinte prin plecarea mea, m-am si bucurat. Nu imi place sa vad aceasta latura a mea si cam de fiecare data cand bucuria aparea, incercam sa o diminuez, sa o fac sa dispara.

Acum ajung sa ma intreb. E doar o judecata a mea? Cu siguranta da. Daca suntem TOT, atunci inseamna ca in fiecare moment si sufar si ma bucur, si plang si rad, si daruiesc si pretind, sunt si calma si iritata. Poate ca doar mintea mea poate percepe de cele mai multe ori doar o singura fateta - dar avand in vedere ca de multe ori reusesc sa vad si ce simt eu si ce simte interlocutorul meu, sa simt si bucurie si tristete legate de acelasi subiect, sa vad si partea creatoare si partea distructiva, apare sigur ca dualitatea e doar o iluzie.

Si atunci cum ramane cu diversele stari prin care trecem? Inca ma acuz atat de mult cand pastrez o stare de indoiala, suparare, intrebari - si chiar durere fizica creata de stres! Dar stiu ca toate trec, chiar si atunci cand vrei sa pastrezi ceva, se schimba, se transforma, dispare - deci de ce ma invinovatesc pentru nefericirea mea? Pentru clipele in care ma ratacesc?

Poate de fapt nu sunt ratacita de loc. Poate de fapt fericirea e o iluzie - chiar mai mare decat suferinta. Pentru ca o cautam, o vrem! O dorim! Si asta ne poate atrage. Ne poate face sa uitam de noi, in cautarea ei. Pe cand drumul e exact invers: mergi in tine, gaseste-te, iar fericirea nu e decat o consecinta...


***

Si acum, ca tot veni toamna (abia de cateva zile, nu e ciudat? in alti ani pe 6 septembrie la mare inghetam de frig..:D) si padurile arata incredibil, acordati-va cateva minute sa observati culorile. Poate parea ca 'nu e timp' de un iesit la padure, dar copacii ne inconjoara oriunde suntem (chiar si pe net :D).


Va pupic cu drag!

sâmbătă, august 29, 2009

Intuitia

Intotdeauna m-am bazat pe intuitie. De cand ma stiu... Poate nu am avut incredere in ea in momentele in care eram intr-un grup si trebuia cumva sa motivez alegerile mele.. Dar in ultima perioada fac ceea ce simt ca ar trebui sa fac, chiar daca logic nu are nici un sens.

Am avut prea multe episoade de genul asta in viata incat am inteles ca este mai bine/usor/placut pentru mine daca ma ascult si fac ceea ce imi vine la momentul respectiv, decat mai tarziu, cand circumstantele sunt diferite. Si, uimitor, incep sa remarc si la cei apropiati mie ca incep sa se asculte sau nu - dar sa realizeze ca ar fi fost mai comod pentru ei daca s-ar fi ascultat. :)

Una din ultimele "nebunii" pe care am facut-o a fost la Kaufland. Mi-a venit sa cumpar o sticla de spirt. Inca nu stiu pentru ce am luat-o, sau pentru cine, dar sta in masina de vreo saptamana si stiu ca va veni momentul in care ma voi lauda ca mi-am ascultat intuitia si am luat-o!

Deja nu mai sunt dispusa sa renunt la ceea ce simt - stiu ca mie imi va fi cu siguranta mai usor daca ma ascult.

Aseara am realizat ca de vreo 2 luni stau intr-o zona in care mi-am dorit mult sa ma mut in urma cu vreo 2-3 ani, poate si in alte perioade.. M-am intrebat daca cu adevarat eu am creat asta si am adus eu in viata mea acest loc care e momentan casa mea. Sau poate ca atunci cand eu am interpretat ca "mi-am dorit" sa ma mut aici, am simtit ceva chemandu-ma - iar daca timpul nu exista, atunci inseamna ca ceva din mine stia intotdeauna ca voi ajunge aici. Asa cum ceva din mine stie tot ce voi mai face, tot ce voi trai, tot ce voi experimenta si am experimentat in aceasta viata sau in altele, aici sau in alte parti.

Totul se petrece in acelasi moment, doar ca noi interpretam in functie de timp ca sa putem cuprinde imensitatea experientelor.

miercuri, august 12, 2009

Cateva citate


Ralph Waldo Emerson: "A fi tu însuţi într-o lume care caută în mod constant să te facă altcineva, este cea mai mare realizare."

Richard Wurmbrand: "Grijile sunt asemenea copiilor mici: cu cât îi îngrijeşti, cu atâta cresc mai mari."

William Penn: "Liniştea este calmul minţii; este pentru spirit ceea ce somnul este pentru corp, hrană şi împrospătare."

Liviu Rebreanu: "Zece mii de ani de civilizaţie nu preţuiesc cât o clipă de adevărată împăcare sufletească."



Ivan Turgheniev: "Taina farmecului tău nu stă în puterea de a făptui orice, ci în puterea credinţei că poţi făptui orice."


...

marți, iulie 28, 2009

Despre atentie

Dupa cum spun de la inceputul acestui blog, lucrurile se schimba pentru mine. Invat multe lucruri noi si experimentez. Senzatii noi, imagini noi imi trec prin fata ochilor, multe trairi necunoscute mie pana acum si as dori sa le impartasesc cumva celor care le cauta asa cum stiu ca si eu le-am cautat.

Am inteles ca pentru fiecare cuvintele inseamna altceva. Daca pentru mine copac inseamna o anumita imagine (trunchi + coroana verde) poate pentru cel de langa mine acelasi cuvant inseamna radacini, trunchi si frunze dese/rare sau chiar flori / fructe. Diferentele nu sunt mari, dar ele exista - si ele conteaza destul de mult atunci cand discutam despre constiinta, sine, eu.

De asta cred necesar ca fiecare sa-si caute adevarul propriu si nu sa ia ceva spus de altcineva ca adevar absolut. Poate de fapt ideea e aceeasi, poate adevarurile chiar coincid la nivel de gand, dar cuvintele uneori pot duce in eroare si ne pot face sa intelegem altceva decat se vrea spus...


Banuiesc ca majoritatea oamenilor experimenteaza imagini care se succed prin fata ochilor. Pentru mine vizualizarea a fost intotdeauna foarte importanta. Mi-a dat incredere in obiectivele pe care mi le-am propus - cam toata viata cred m-am imaginat la finalul lucrului pe care-l aveam de facut si ma vedeam bucuroasa, fericita, realizata. Sunt convinsa ca aceasta optica m-a ajutat mult in tot ceea ce mi-am dorit.

Acum am ajuns sa remarc alt tip de vizualizare. Sunt momente in care stau cu ochii inchisi si ma gandesc la mine - si imi simt privirea. Ochii au de obicei tendinta de a se uita in jos. Ma straduiesc sa ii aduc sa se uite inainte. Remarc ca ajung in alta stare. Corpul se relaxeaza si apare linistea si bucuria. Apoi imi indrept atentia mai sus.

In momentele in care sunt prea agitata nu pot sa o fac, corpul meu parca refuza sa mentina privirea in sus, ajunge sa ma deranjeze calmul adus de concentrarea intr-o zona de o alta vibratie. Sunt momente si momente. Depinde doar de mine pe ce vreau sa ma concentrez, carei parti din mine vreau sa-i dau mai multa importanta

Am descoperit in acest joc al privirii o modalitate de a ma verifica unde imi este atentia. O modalitate simpla de a-mi reaminti cine vreau sa fiu, spre ce tind...

Inca ceva, despre gand:

Am citit in "Cartea Alba" - Ramtha ca noi ne aflam intr-un fluviu de ganduri, dar ca alegem sa le vedem doar pe cele pe care le recunoastem, cu care suntem obisnuiti si in mica masura permitem gandurilor total noi sa apara. Oare cum ar fi daca am permite gandurilor de frecvente mai inalte sa ne imbogateasca viata?

marți, iunie 30, 2009

Curaj sau nebunie?

Exista diferente? A te arunca cu capul inainte, a face ceea ce simti, a trai in prezent.. A nu mai face planuri si a lasa Universul sa lucreze pentru tine. Incredere? Sau 'dusa cu pluta'?

Probabil doar VIATA..

Am schimbat tot. TOT. Asa cred. Chiar va rog sa veniti cu intrebari, sa vad daca sunt lucruri pe care nu le-am schimbat in ultima jumatate de an..
Am schimbat locuinta, relatia, sursa de venit. Curand orasul. Si asta e doar ceea ce e in exterior si ceea ce in general am vazut ca ii ingrijoreaza pe cei din jurul meu. Mie a inceput sa imi placa sa traiesc in prezent. Sa nu mai fac planuri. Sa stiu ca schimbarea vine, si sa o astept cu tot ce imi aduce.

Sunt intrebata: 'si unde te muti?'

Nu stiu, o sa se arate. Sau: stiu ca ma voi muta acolo unde trebuie, acolo unde imi va fi bine, acolo unde am crezut ca o sa ma mut. Acolo unde am nevoie sa ma mut ca sa mai invat ceva. S-a intamplat o data, o sa se mai intample. Da bani ca sa primesti bani, da mancare ca sa primesti mancare, da iubire ca sa primesti iubire, da casa ca sa primesti casa.

Si eu am dat. Case. Asa ca stiu ca le primesc. Prima a venit, temporar. Asa cum stiam ca va fi. Sa vedem urmatoarea, cat de temporar va fi si acolo...

N-am fost niciodata persoana care sa se vada cu ceea ce e in jur nemiscat - daca dupa 2 ani de zile nu schimbam ceva macar in aranjarea mobilei nu eram multumita:) - iar acum schimb poate chiar zilnic.

Schimbarea e viata. E bucurie. E traire.

Vine mana in mana cu frica (frica de necunoscut). Dar imi amintesc ca eu mi-am dorit-o, ca nu poate fi decat ALTFEL, ceva nou, ce n-am mai experimentat, si asta imi aduce din nou increderea si cheful de viata. Eu am dorit sa experimentez noul, asa ca il primesc cu bratele deschise. Am vrut TOT, asa ca asta trebuie sa accept sa primesc :)

N-am nimic de pierdut. Asta probabil pentru ca am pierdut tot ce aveam (daca pot spune ca am avut vreodata ceva..) in diverse momente ale vietii, chiar daca atunci nu am realizat ca asta s-a intamplat. Si nu am nevoie de nimic. De asta e simplu sa pleci pe o cale necunoscuta. Pentru ca stii ca nu ai lasat nimic in urma pe care sa nu-l poti avea, daca doresti, din nou. Pentru ca n-ai avut nimic, apoi cu propriile manute (sau ganduri) ai schimbat asta, asa ca oricand poti schimba din nou. Pentru ca deja acum schimbi constient.

luni, iunie 29, 2009

Exist oare cu adevarat?!

Mi-a venit un titlu: "din nou despre iertare" - dar intre timp gandurile au luat-o in alta directie. Vedem pana la sfarsitul postarii care va fi titlul potrivit....

Intotdeauna am simtit ca sunt mai mult decat corpul meu. De cand eram mica - imi amintesc ca mergeam spre scoala, in clasele primare, si eram suparata de faptul ca in mine este vazut aspectul meu exterior si nu ceea ce sunt. Sufletul, mintea. Asa vedeam atunci lucrurile... Asta a fost cea mai mare nemultumire a mea pe parcursul intregii vieti. Ca pentru ceilalti, 'IUNIA' reprezenta corpul meu si nu ceea ce sunt.

Poate sunt eu prea spectator. Poate fiecare e diferit, are alte aptitudini. Dar au fost foarte putine momentele in care m-am simtit inteleasa. Si foarte putine persoanele care sa ma inteleaga. A, bine-nteles, nici eu nu ma inteleg pe mine.. :)) - dar in acele momente, mai vorbim de mine?!?
(LE: persoane care sa ma inteleaga sau care sa ma aprobe?! oare despre ce vb. noi aici? :)) )

Eu nu sunt trecutul meu. Trecutul sunt actiuni sau amintirea unor atitudini. Si daca eu nu sunt trecutul meu, oare sunt prezentul? Oare tot ceea ce simt, traiesc acum, are cea mai mica legatura cu mine? Oare eu chiar exist?!

Incepe sa semene din ce in ce mai mult cu un vis in mintea unui copil urias care se intoarce dintr-o parte intr-alta gangurind..


marți, iunie 23, 2009

Simplu

Atat de simplu e: crezi. Esti. Si viata se desfasoara in conformitate cu cine esti. Atragi doar ceea ce esti. Si ce esti? Ceea ce crezi. Minte minunata, creatoare, increzatoare. Speranta. Deschidere. Lumina. Tot. Tot ce vrei, tot ce speri.. Ideal.

Si atunci vine la tine.


Sunt propria mea creatie.

vineri, iunie 05, 2009

LOVE is the answer



Cand Elevul este pregatit, Maestrul va apare.


Viata ta e tot ce ti-ai imaginat vreodata!

miercuri, iunie 03, 2009

Eu manipulez, tu manipulezi, ei manipuleaza...

Unul din blocajele mele din ultimul timp e pe dependenta si manipulare.

Am fost dependenta o mare perioada din viata mea. De mama, de prieten, apoi de sot. Acum ceea ce vreau este sa nu mai fiu dependenta, si asta VREAU! - adica nu e detasare, nu e indiferenta, e o dorinta acuta sa nu mai fiu dependenta si stiu ca nu e normal sa vreau atat de mult....

In legatura cu manipularea, doresc sa nu o mai fac altora. Si iarasi, nu sunt detasata nici de asta. Remarc cu un anumit sentiment de bleah ca majoritatea link-urilor care duc la blogul meu vin de pe alte bloguri in care subiectul principal e manipularea. Dorim cu totii sa nu mai fim manipulati. Dar in momentul in care doar asta avem in cap, daca doar la asta ne e gandul, ce altceva am putea atrage in viata noastra? Daca mintea e la manipulare (chiar daca e cu NU in fata.. ), actiunea unde se consuma?

Cred ca indiferenta in acest caz e cea mai buna. Iubirea si iertarea. A intelege ca fiecare e perfect exact asa cum trebuie sa fie. Pentru a-si invata lectiile si pentru a ne ajuta sa ne invatam lectiile.

luni, iunie 01, 2009

Totul e in mintea mea

... orice altceva as mai scrie e inutil.

Si totusi...
:))

Prezentul e plin. Tristetea vine din gand, din planuri si griji. Cand faci ceea ce simti, ceea ce "iti vine" - vine si fericirea. Cand blochezi, cand nu te lasi sa traiesti, sau altfel spus "cand traiesti rational" - aici ajungi: intr-o stare rationala de fericire :) - incompleta!

Nu am cuvinte sa exprim fericirea care vine din clipa traita, din experimentarea prezentului cu tot ceea ce aduce, din primirea vietii cu bratele deschise. Si tot ajung in dorinta de a face planuri si de a "sti" (planifica) ceea ce-o sa vina... Sunt o ciudata. Am experimentat, am inteles, dar tendinta inca mai e de a ma reintoarce in trecut, de a trai "rational"!...

Am inteles ca merit tot. Merit sa sper la toate visele mele, la orice ideal pe care l-am avut vreodata. Nu mai vreau sa ma auto-limitez - asa ca nu o mai fac. Traiam o viata care ma nemultumea pe alocuri, dar acum uit de ea, uit supararile, invidiile, fricile si imi aduc in fata ochilor un viitor nou, bazat pe un prezent diferit, si nu pe un trecut cunoscut.

Imi aduc in viata atitudini noi: atat de frumos scria Cristiana intr-unul din e-mailurile ei: "Adevarata calatorie a descoperirii inseamna nu a cauta taramuri noi, ci a vedea cu ochi noi." (Marcel Proust) - asa ca in week-end am mers pe un drum cunoscut, care ma stresa prin faptul ca era prea ingust in primul rand, apoi pentru ca era plin de gropi - si l-am privit cu ochi noi. Am avut o alta atitudine. Am condus linistita, observand totul in jur, oprindu-ma mai des - si in final am realizat ca stresul nici macar n-a aparut si ca eram calma.

Aplic aceeasi atitudine in multe momente, in intalniri cu persoane cunoscute de la care inainte as fi avut anumite asteptari - acum nu le mai am, acum ma intreb cum voi fi placut surprinsa in momentele care urmeaza. Si cam asta se intampla: sunt placut surprinsa.

Imi aduc surpriza in viata, ma las sa experimentez noul, fara a mai avea asteptari. E atat necunoscut in ceea ce ne inconjoara, iar noi tot avem tendinta de a merge pe urme cunoscute. Nu e de mirare ca suntem nemultumiti :)

Citeam zilele trecute intr-o carte de Osho ca plictiseala e de fapt semnul ca ai invatat o experienta, ca ai depasit-o, ca ti-a ajuns - e momentul potrivit sa incerci ceva nou, sa cunosti altceva. Orice!
VIATA!

joi, mai 21, 2009

Indoiala

Apare cu fiecare dorinta de a schimba ceva... e inertia, obisnuinta, dorinta de a pastra lucrurile neschimbate...

Cand spun cuiva ca m-am apucat de un nou curs de cautare de sine ma priveste cu neincredere. Nu conteaza despre ce curs e vorba, la fel s-a intamplat de fiecare data pana la urma... Si dupa discutii cu unii si cu altii ajung si eu in momentul indoielii.. daca sunt pe calea buna, daca ceea ce cred exista, daca am puterea de a vedea adevarul... Care adevar?!..

Sunt zile si zile. Zile in care sunt fluturash si zile in care nu stiu pe unde m-am ratacit. Sau mai bine zis in care nu vreau sa vad pe unde m-am ratacit, in care nu vreau sa ma vad, sa vad ca gandurile mele intr-o anumita directie ma fac sa ma ratacesc...

Si iar sunt bine si iar vine cineva si-mi spune ca am luat-o gresit. Acum deja le vad ca pe niste teste. Deja ma afecteaza mai putin. Stiu ca nimeni nu-mi poate arata calea mea, ca eu singura o cunosc. Fiecare isi traieste viata dupa alte principii, asa ca eu n-as putea fi fericita dupa reteta celui de langa mine care cu adevarat vrea sa ma ajute - pentru ca e reteta lui personala care i se potriveste. Consider ca suntem toti la fel, dar fiecare e diferit. Fiecare are alte blocaje si alte deschideri. Daca le-am avea la fel, probabil reteta unuia ar functiona pentru toti...

Si uneori nu mai am intrebari, pur si simplu sunt; iar alteori caut frenetic - nu ma pot linisti. Ajung uneori sa ma indoiesc de tot ce cred, de tot ce "mi s-a spus" - rationalul nu mai vrea sa auda de toate lucrurile pe care nu le-a vazut niciodata si pe care nu le cunoaste.. Clarviziune, entitati, vieti trecute.. Lucruri in care cred dintotdeauna probabil, sunt acum puse sub semnul indoielii pentru ca am inceput sa schimb ceva.. ajung sa rad eu de mine, dar in acelasi timp ma indoiesc. Pur si simplu traiesc amandoua starile in acelasi timp. E un pic ciudat...

Cred in credinta. "Credinta cat un bob de mustar si vei muta muntii!". Simplu. :)

Si increderea inseamna sa ma las dusa.. sa nu mai controlez nimic. Sa fiu o frunza dusa de vant..

marți, mai 19, 2009

TOTUL, dar NIMIC


"Cine nu iese din EU, n-atinge Absolutul si nu descifreaza nici Viata" - Constantin Brancusi

Cred ca orice om care a creat ceva remarcabil, care sa dainuiasca, a fost un filosof. S-a cautat pe sine, l-a cautat pe Dumnezeu.

Citatul a venit sa-mi reaminteasca ceea ce uitasem momentan: ca totul e Yin - Yang, Totul si Nimic, si ca totul e schimbare, ca un extrem se transforma in opusul sau. Din cate remarc, e una din legile universului pe care o vad ca se pastreaza in orice domeniu..

"Cine nu iese din EU" - adica trebuie sa renunti la tot ce esti, la dorinte, la imagine, la tine - sa ajungi sa fii NIMIC ca sa ajungi sa fii TOT.

Simplu, nu?
Acum sa vedem cat de simplu o fi cand incepem sa aplicam :))

Si e simplu, pentru fiecare care alege aceasta cale... E cel mai simplu...

joi, mai 14, 2009

Traieste!

Acum!

Asta e viata ta, asta e momentul pe care il astepti!

Nu-l lasa sa treaca pe langa tine!

Am inceput sa recitesc "Tao Te King" de Lao Tze - o carte scrisa in sec 6 ien. Mi se pare o carte extraordinara. Am regasit in ea principiile filozofice in care cred, dupa care traiesc si pe care le-am preluat din cu totul alte surse. Poate ca e doar viata mea, realitatea mea, dar mi se pare ca in tot ce am citit si am invatat in ultimii ani am dat peste aceleasi concepte - indiferent ca erau carti din Orient sau Occident, China, India, State sau Romania. Pana la urma toate spun acelasi lucru. Cu diferente, e adevarat.. si fiecare din noi se regaseste in alte scrieri - pentru ca suntem diferiti si e normal asa.

Ma regasesc aici foarte mult. De multe ori, citind alte texte, au aparut frustrari. Aici apare liniste. Pentru mine, asta e semnul ca e OK.

E o carte care se citeste cu pasi mici, cel putin de mine.. :)
Mai am altele incepute, dar citesc ceea ce ma atrage pe moment, ceea ce simt. N-as putea sa citesc o carte doar ca sa o termin. Pentru ca o fac pentru propria placere, pentru ca vreau - asa ca e normal sa merg in ritmul meu. Am o carte pe care am inceput-o acu vreo 6 luni, am citit-o pana la jumatate, apoi am dat-o unei prietene. De vreo doua luni am reinceput-o - si am ramas la aceleasi 2-3 pagini de cateva saptamani.. si ceea ce am citit ultima data in ea m-a facut sa mai inteleg cate ceva despre ceea ce judecam (postul anterior) - si asta dupa ce mai citisem fraza respectiva de vreo 5 ori in momente diferite, fara sa vad acelasi lucru..

Sa mai spuna cineva ca nu suntem niste ciudati! Sau, ca nu sunt o ciudata! :)
Dar asta sunt, si m-as frustra daca as fi comuna, nu ciudata! ;)

Astazi am plecat cu treaba in oras, vreo 2-3 chestii importante - care nu s-au finalizat asa cum m-as fi asteptat. Dar in calea mea am ajuns sa mai realizez cate una alta, am fost dusa prin treaba pe care trebuia sa o fac in niste locuri care mi-au oferit niste potentiale noi, am ajuns sa realizez altele pe care mi le-am dorit mai demult - deci pana la urma a fost o zi foarte reusita (asa ma simt pe interior) chiar daca in planul fizic ceea ce am plecat sa fac nu am realizat.

Din nou, sunt (par) prea ciudata :) - si neinteleasa. Dar asta e tot farmecul! :) Sa reusesti sa faci ceea ce iti doresti. Sa fii plin de viata. Sa fii fericit!

Cu totii meritam sa fim fericiti! Iubiti!

Mi-a fost greu sa accept aceste cuvinte: "Meriti sa fii iubita. Nu trebuie sa faci nimic pentru asta. E suficient ca existi!".

Sau, si mai tare: "Ti-e frica sa fii fericita?"

Not anymore!!!

Acum ma arunc cu capul inainte. Experimentez. Iarasi revin la ceea ce mi-a spus o prietena: "Mai bine regret lucrurile pe care le-am facut decat cele pe care nu le-am facut"

Eu nu vreau sa regret nimic, cum spunea si Musashi. Si in viata mea sunt putine lucrurile pe care am regretat ca le-am facut. Acum am inceput sa trec si peste asta, am inteles ca trebuia sa le fac, ca sa inteleg. Dar probabil la fel e si cu lucrurile pe care am regretat ca nu le-am facut: trebuia sa inteleg.. :D

miercuri, mai 06, 2009

Ceea ce judeci, traiesti!

O fraza pe care am auzit-o la o prietena acu vreo 6 luni. Imi spunea ca nu mai vrea sa judece pe nimeni, sa ii lase pe toti in pace sa isi vada de viata lor. Tot ceea ce vazuse si judecase in ultima perioada, a ajuns sa traiasca pe propia piele.

Atunci nu am inteles, dar mai apoi a inceput sa mi se intample si mie. M-au ajuns judecati pe care le-am facut cu cativa ani in urma, iar apoi au inceput sa se manifeste gandurile pe care le aveam chiar in aceeasi zi. "de ce faci asa?" - si in cateva ore / minute ajungeam sa fac eu cu manutzele mele acelasi lucru.

Ii judecam pe ceilalti dupa niste principii. Si judecand, facem ca acele principii dupa care judecam sa devina ale noastre, incepem sa credem in acele principii - asa ca le aducem in mintea, in viata noastra. Crezand in ele, e normal ca ele sa apara si in realitatea noastra (unde pleaca gandul, pleaca energia). O judecata e o limitare, emisa asupra cuiva, asa ca ajungem sa ne limitam singuri...

Totul si nimic. Judecam si suntem judecati. Judecam si traim ce judecam. Traim si de o parte si de alta, si plusul si minusul, pozitivul si negativul. Dualul. Pana intelegem iluzia. Pana ne ridicam deasupra si putem sa vedem in acelasi timp ambele. Unitatea.

Dar trebuie sa facem ceea ce facem pana intelegem. Pana ne ajunge!

Pana intelegem ca este mai mult, ca suntem mai mult! Pana reusim sa vedem scanteia divina din fiecare persoana cu care intram in contact si pana cand intelegem ca e la fel ca noi, ca e in aceleasi cautare, ca doar poate momentul de a privi totul in ansamblu difera..

Si asta e pana la urma tot o judecata.. :)

luni, aprilie 27, 2009

Puterea gandului


O prietena mi-a aratat acest set de carduri. E vorba despre niste afirmatii pozitive, care iti ridica moralul. Sunt 64 de carduri care te ajuta sa-ti vezi puterea interioara. Sunt uimita de fiecare data cand le amestec, pentru ca ceea ce aleg, cardul pe care il trag imi spune exact ceea ce am nevoie sa aud in momentul respectiv! In fiecare zi e altceva si in fiecare zi la obiect, legat de cautarile sau ratacirile acelei zile.

Nu imi place sa fac publicitate sau sa pun lumea la cheltuieli, cred ca fiecare stie foarte bine ce are nevoie. Pentru mine aceste carduri sunt o descoperire si o recomandare cu caldura, un cadou frumos.

Mai jos gasiti mai multe informatii despre ele.


Louise L. Hay este Lector Metafizician, profesor şi autoare a 27 de cărţi bestseller, incluzând „Poţi să-ţi vindeci viaţa” şi „Împuternicirea femeilor”. Lucrările sale au fost traduse în 25 limbi în 33 ţări din lume. Din 1981, de la începutul carierei sale, Louise a ajutat mii de oameni să descopere şi să îşi folosească întregul potenţial (al puterilor lor) creator pentru evoluţia personală şi auto-vindecare.

Louise este Fondatoarea şi Preşedintele Hay House Inc., o editură care publică materiale audio-video şi cărţi ce contribuie la vindecarea planetei.



















vineri, aprilie 24, 2009

On the road again!..

Plimbari.. De asta data, cu prieteni dragi, care impartasesc aceleasi pasiuni si aceeasi cale spirituala. Asa ca drumul nu se putea sa fie unul obisnuit.. 8 zile de strabatut tara, 8 zile de descoperiri. Schimbarea a fost la ordinea zilei. Si "coincidentele" stranii...

Azi am iesit in oras, in Bucurestiul pe care nu l-am mai vazut parca de cateva luni si am simtit ca sunt alta. Alte ganduri, alte atitudini. M-am bucurat cand am vazut ca reusesc sa ma gandesc la mine, ca imi fac planurile in primul rand cu mine, ca incep sa scap de dependente si de celelalte persoane prezente mai mereu in mintea mea.

E un pas mare. Un pas mare ca au existat momente in care sa ma gandesc la mine, un pas mare ca am realizat ca fac asta :))

Azi avea un prieten un status pe mess: Cea mai neinsemnata ALEGERE facuta AZI, te poarta spre un maine total DIFERIT!

Am inceput deja sa aleg altfel: sa merg prin locuri necunoscute, sa ma urc in celalalt lift, sa nu mai fac lucrurile cu care sunt obisnuita si sa incerc o alta varianta. Sa ma apropii de ceea ce mi-e frica si sa traiesc, ca sa realizez ca frica nu e reala, e doar in mintea mea.

Sunt mai fericita. Zambesc mai mult. Ma joc cu mine si cu viata mea. Ma las purtata in directii pe care inainte le blocam, ma las sa experimentez noul - si, ciudat! chiar imi place! Imi plac lucruri despre care credeam ca-s nashpa!! Imi place muzica pe care n-o ascultam, imi plac oamenii noi, imi plac discutiile. Mie! :)) De ce ma mir? Pentru ca acum 5 ani abia spuneam o fraza o data la 30 de minute.. am primit caracterizari de genul "n-am mai cunoscut pe nimeni care sa taca atat de mult"! :)))

Si acum tac. Si acum vorbesc in soapta... Dar fac toate astea mai in prezent decat inainte. Am uitat de planuri!... de griji, de indoiala. Acum am incredere. In Mine, in Univers. In clipa de azi si in cea de maine. Am incredere ca-mi este din ce in ce mai bine - am incredere ca este din ce in ce mai bine pe toate planurile, pentru toata lumea!

Va imbratisez cu drag!
Dragoste si Lumina!

marți, martie 24, 2009

Cand apare panica..

Cand esti pe val, cand mergi cu valul e simplu: vezi totul de sus, poti da sfaturi, tu esti bine.

Dar cand te lasa in urma, cand simti ca nu mai stii cum sa te cocoti la loc? Cand apare panica, frica, deznadejdea?

Vorbim despre starile bune in care suntem, si ne dam sfaturi pentru atunci cand suntem tristi. Avem frustrari si resentimente pe care nu vrem sa le vedem - dar sunt ele reale? Cat de reale sunt? Ceva-ceva tot devine real, mai ales atunci cand spui "lucrul asta nu ma afecteaza" - iar peste un an, doi, zece iti dai seama cat de mult te-a marcat.

I-am spus nu de mult unei prietene care trecea printr-o stare ciudata sa o traiasca, sa treaca prin ea, sa o accepte ca sa dispara. La cateva zile numai, cand au aparut la mine intrebarile, mi-a spus acelasi lucru: "cum spui tu, traieste-le" - si m-am buricat imediat, m-am razvratit, vroiam calea mai usoara.....

Banuiesc ca suntem tot, si bucurie si tristete, si ca totul e o iluzie. Remarc ca in momentele mele de panica, frica e cea care predomina, si parca apare in legatura cu orice: de la frica de a (nu) fi judecata pana la frica zilei de maine. Si a intra in mine in acele momente, a ma regasi - e atat de greu! Parca raspunsul ar fi la celalalt capat al pamantului si cine stie ce eforturi supraomenesti ar trebui sa fac.

Asa ca de multe ori aleg sa raman in starea mea proasta, suparata, plina de resentimente, sa-mi plang de mila, sa fiu victima. Cat de bine e cand esti victima! Atunci ceilalti trebuie sa-ti dea putere, sa te imbarbateze, sa te asculte cum te vaicaresti. Devii centrul atentiei. Atentiei tale in primul rand. Dar ceea ce te multumeste este ca devii si centrul atentiei celorlalti, ca esti importanta, ca incepi din nou sa contezi pentru ei...

Incerc sa nu mai fac asta. Urla totul in mine de durere, dar puterea e in mine. Nimeni nu ma poate ajuta real, in afara de mine! Si asta e tot un orgoliu, dar care ma ajuta sa-mi revin. Sa ma regasesc.

" 'Cause I was lost and now I'm found!"

Pentru ca undeva in mine simt chiar si atunci cand traiesc frica ca nu este decat departarea de mine. Asa cum intunericul pur si simplu nu exista - e doar absenta luminii.

Si ce inseamna indepartarea de mine? Inseamna compromisuri, inseamna sa fac lucruri doar ca ceilalti sa nu se supere (sa-mi pastrez imaginea pana la urma, deci iar orgoliu!), inseamna sa fac lucruri din obisnuinta, din inertie. Inseamna sa nu decid in fiecare moment ce ma atrage. Inseamna sa ma las prinsa in vartej si sa nu doresc sa ies din el.

Asa ca ma opresc si spun "STOP!"

Aleg sa ma iubesc. Sa nu ma mai chinuiesc, sa nu ma mai fac sa sufar pentru lucruri care probabil nici macar nu sunt reale!

Iubirea neconditionata e cu adevarat un principiu extraordinar! E cea care purifica si lumineaza orice gand, orice relatie.

Mi-e greu acum sa ma privesc si sa ma iubesc neconditionat. Dar e doar un moment. Pentru ca stiu ca am reusit sa o fac si stiu ca o sa o mai fac. Stiu cine sunt. Si cred ca iubirea neconditionata e raspunsul pentru a iesi din orice situatie care ne face sa suferim!

Iubirea neconditionata e Calea. Prea mult spus? e doar parerea mea...

vineri, martie 20, 2009

Ochii care nu judeca

Am gasit un loc nou. Un loc in care pot sa fiu eu. In care nu ma simt inchisa, limitata, judecata. Am gasit prieteni dragi, asemeni mie.

Am gasit o pereche de ochi. Am avut multe intrebari in legatura cu acesti ochi... Astazi am simtit: sunt o pereche de ochi care nu ma judeca. In care ma uit si ma vad si pe mine. Imi vad sufletul: cat de calm e sau cat sufera. Si ce eliberare, sa-ti vezi sufletul, sa ai curajul sa-l simti!

Vine si plansul, inevitabil. Daca nu am plans la timp! :)
Plansul e eliberare: mi-a deschis poarta sufletului. Nu stiam cat de intens poate fi.

Ma bucur ca am avut curajul sa ma las...

joi, martie 19, 2009

O zi cu tot ce iti doresti!

Nu mai pot sa fiu cum eram acum jumatate de an. Cred ca nu m-as mai putea suporta... Eu simt ca m-am schimbat enorm! si asta de la o luna la alta.

Cu adevarat videoclipul Create Your Day m-a influentat foarte mult. Mi-a schimbat cu adevarat viata. Realitatea.

De fapt nu atat videoclipul, cat faptul ca am crezut in el si, chiar mai mult, faptul ca am inceput sa aplic.

Cand ma trezesc si sunt cu ochii inca inchisi, imi aduc bucuria in suflet si las sa zboare in Univers cateva ganduri pline de lumina pentru mine si pentru ziua minunata in care am intrat. Incerc sa traiesc senzatia bucuriei venite din lucruri total noi pentru mine, din intalnirea cu oameni minunati, din orice noua aventura pe care o astept cu bratele deschise!

Si cand la mijlocul zilei ajung in situatii inedite prin care nu am mai trecut, imi rade sufletul la cat de frumoasa e viata! Cand traiesc ceea ce m-am bucurat ca o sa traiesc, prind si mai mult curaj ca suntem gand si minte in lumina si gandesc si mai amplu, visez cu incredere.



Sunt aceeasi si totusi alta. Mi-am schimbat majoritatea principiilor in ultima perioada, iar acum incerc sa ma adaptez la realitatea din care faceam parte. Incep sa ma fac cunoscuta asa cum sunt acum prietenilor, apropiatilor. Imi dau seama ca ii judec, ca am retineri in a le arata ca sunt cu totul altfel decat ma cred sau ma stiu ei.

Banuiesc ca ar trebui sa introduc si asta in algoritmul meu de a-mi crea ziua: ma arat cu bucurie lumii asa cum sunt.

Va doresc sa vedeti ca aveti o zi asa cum o doriti!

marți, martie 17, 2009

Doar viata

Ieri mi-am hranit orgoliul. Ia sa va arat ce am gasit scris despre mine, oare voi n-ati fi reactionat la fel?

Eu sunt
Ganduri sincere ale unei entitati evadate din perceptia materiala

si mai mult, am primit si pe e-mail felicitari de la cineva necunoscut pentru blog.
Nu mai vorbesc de comentariile de la postarea anterioara!

Dar cu adevarat si eu simt ca am progresat.

Prefer sa primesc comentarii contra in general, pentru ca atunci pot sa vin cu argumente sa imi sustin punctul de vedere, dar cand raspunsurile voastre imi spun ca e bine, ca sunt pe calea cea buna, atunci incep sa ma intreb daca chiar merg in directia care trebuie... Nu mai trebuie sa combat nimic, asa ca ajung sa ma gandesc mai profund la ceea ce fac si scriu, unde sunt.

De ce spun ca am progresat? Pentru ca acum reusesc sa identific momentele in care sunt trista si fac ceva pentru a iesi din starile care nu ma mai caracterizeaza. Diferenta e enorma, fata de acum un an sa spun, cand stateam eu pe mine in depresia mea, nu faceam nimic sa ies de acolo si inca mai si credeam ca e o stare normala, ca poate sunt chiar fericita!

De ce cred ca am progresat? Pentru ca reusesc sa-mi dau seama de anumite lucruri care mi se intampla si cum de ajung sa le traiesc. Am auzit de cateva ori o buna prietena spunand ca a ajuns sa traiasca ceea ce a judecat. Acum asta mi s-a intamplat si mie, sau abia acum am realizat ca de asta am trait o anumita experienta.

Ma consideram la un anumit nivel, ca merit una-alta, si acum cativa ani in urma am judecat pe cineva ca isi doreste prea putin, ca alege sa se plaseze intr-un loc confortabil, fara risc. In week-end am trait aceeasi senzatie, ceea ce am gandit despre ea, am simtit pe pielea mea: m-am simtit in locul ei. Si cand am realizat, pe langa durerea aparuta inevitabil, a aparut si fericirea intelegerii, intelepciunea, acceptarea.

Cu toate ca abia acum, scriind, incercand sa-mi gasesc cuvintele, am ajuns la substrat: exact cum am spus mai sus: am ales confortul si mi-am permis mai putin decat sunt. Si totusi curajul nu imi lipseste :)

Deci e rost de schimbari. Inca! Dar avand in vedere ca de ani de zile spun ca noi suntem schimbare, ca singurul lucru constant in viata e schimbarea, ce altceva as putea atrage?
E ceea ce imi place! Simt ca traiesc!

E un subiect pe care-l voi aborda alta data poate mai pe larg, dar daca pana acum ceva timp parca stateam in expectativa intrabandu-ma oare cand incepe viata mea, acum simt ca deja am inceput sa o traiesc de ceva timp.
Eu zic ca e de bine...

joi, martie 12, 2009

Cea mai mare enigma... sunt eu!

A trecut ceva timp... Au fost zile in care postam chiar si de doua ori pe zi, iar acum probabil a trebuit sa compensez :)

N-am mai avut motivatie. Am simtit ca e inutil sa mai postez. Fiecare are cautarile lui si raspunsurile fiecaruia sunt inauntrul sau. E drept ca ceea ce citesc, vad, aud ma influenteaza si chiar imi schimba principii, dar asta se intampla doar pentru ca EU vreau, pentru ca EU permit, pentru ca EU aleg. Ne schimbam atunci cand dorim, nu cand doresc ceilalti...

Asa ca mi-am ocupat o mare parte din timp cu descoperirea, cunoasterea interiorului meu. Cine sunt eu? Ce doresc? De ce doresc? De ce ma doare cand nu se intampla cum vreau eu? Care e atitudinea pe care ar fi bine sa o adopt ca sa nu ma mai deranjeze ceea ce se intampla in jur, ca sa pot accepta mai usor ca fiecare persoana din jurul meu e libera sa actioneze oricum doreste, si nu doar asa cum cred eu ca e bine?

Cum spunea Ramtha intr-un videoclip pe youtube: cea mai mare enigma din viata mea sunt eu...

Acum ma joc cu mine. Ma descopar prin trairile pe care le am in diverse situatii noi. Incerc sa traiesc nou. Sa ajung in situatii pe care nu le-am mai experimentat. Daca mi-e frica sa fac ceva, imi cultiv curajul si traiesc acea experienta.

Ne este frica doar de ceea ce nu cunoastem. Traind acea situatie, de care ne temem, frica pur si simplu dispare, pentru ca necunoscutul devine cunoscut. Si ma uimeste ca in acel moment apare si bucuria, fericirea, linistea.

Acum apreciez orice experienta noua, orice situatie in care ajung si in care nu am mai fost. E ceva NOU! Ceva necunoscut. Poate nu sunt toate momente dorite (constient), dar cu siguranta sunt inedite si fiecare situatie are perfectiunea ei particulara.

Am spus de multe ori in viata ca eu vreau sa SIMT, dar realizez ca de multe ori ma opream sa simt, ma incordam pentru ca ... simteam prea mult. Acum am inceput sa ma las mult mai libera. Sa simt fiorul pana la lacrimi, sa mi se umple sufletul, sa explodeze in milioane de bucatele! Cand realizez ca am trupul incordat, incerc sa ma educ sa se relaxeze, sa comunice cu universul, doar sa fie. Calm. In pace, fara frica, fara tensiuni inutile, imaginate...

Am inceput sa realizez cand apare supararea, tristetea si am invatat sa aleg sa o transform, sa imi schimb atitudinea, sa gandesc altfel, cu detasare si acceptare, in armonie cu Universul. Suntem entitati de lumina manifestate in acest plan fizic, suntem acelasi lucru, daca ne privim din acest punct de vedere e mai usor de acceptat ca fiecare are libertatea sa experimenteze diferit...

In acest moment pentru mine cautarea e pacea interioara, iar raspunsul pare a fi acceptarea actiunilor celorlalti si a tot ce-mi aduce viata, cu detasare.

Cu bucurie ca traiesc, ca simt.

Ca sunt!

vineri, februarie 20, 2009

Iubirea de sine

Am suferit ca nu am fost iubita cum mi-as fi dorit. Ca partenerul meu nu mi-a indeplinit toate dorintele, ca nu mi-a facut toate poftele.

Dar a facut mult mai mult pentru mine. Mi-a spus : "fii tu insati!" sau: "totul e in tine!".



Acum am ajuns sa ii multumesc. Pentru ca daca m-ar fi iubit mai mult, m-ar fi strans mai mult in brate, mi-ar fi dat tot ce am cerut, as fi ajuns sa-l iubesc pe el mai mult. Dar asa, am inteles ca eu contez. Si ca nu imi da nimeni. Nici macar persoana care tine cel mai mult la mine nu imi poate da tot ce cer.

Asa am inteles ca trebuie sa ma iubesc. Ca imi sunt cea mai draga. Cea mai scumpa. Cea mai frumoasa si cea mai gingasa. Si ca trebuie sa imi daruiesc eu mie. Sa imi deschid sufletul in fata mea. Sa am curajul sa ma privesc si sa ma iubesc neconditionat. Sa ma vad, cea care sunt.

Inca simt ca nu stiu sa ma iubesc. Dar invat. Imi doresc.

Apoi imi dau seama ca filosofez, asa ca pur si simplu incep sa o fac.. Imi deschid inima.

luni, februarie 16, 2009

Create Your Day



Ramtha - Create Your Day

Un clip foarte interesant, la fiecare noua vizionare vad lucruri noi. Prima data mi s-a parut greoi la inceput, finalul m-a gasit totusi calma si multumita.

Acum il re-descopar. Un pic inainte de minutul 5 spune: " In fizica cuantica, indiferent cine este observatorul, cu anumite asteptari, cu adevarat campul va manifesta acele asteptari. Fabulos! [...] Acest camp apartine tuturor. Fiecare poate modifica acest camp."

Informatia nu e noua, doar spusa altfel.

"Orice gandim se manifesta? Absolut!"

"Ziua ta a fost tot ceea ce ai presupus ca-ti va aduce, ca-ti va face. Acum esti pe cale sa ii faci tu asta ei."

"Tot ce gandesti cu adevarat conteaza! Si conteaza intr-un fel in care iti afecteaza viata in fiecare zi."

"Sa lasi viata sa ti se intample ar fi iresponsabil, dar sa creezi viata pe care o traiesti e cu adevarat un drept divin pe care fiecare de aici il invata."

"Daca ne preluam responsabilitatea asupra felului in care ziua noastra se va petrece, atunci la sfarsitul zilei, ne bucuram de rezultatele acestei experiente, in loc sa ne plangem ca nu am stiut mai bine... Este actul responsabilizarii."

"Asa ca de ce sa nu construim ganduri care vor crea o zi care va aduce splendoare si frumusete si ingenuitate si fericire si bucurie si orice alte aventuri pe care am vrea sa le avem."

"Nu ne vom mai permite sa devenim o victima niciodata. Pentru ca odata ce am ajuns la cunoastere, vrem sa facem viata sa se intample in loc sa ii permitem sa ni se intample."

" Incearca!"

"Creeaza doar ceea ce este in domeniul acceptarii tale. Nu crea lucruri pe care nu le poti accepta. Pentru ca atunci nu vei dori sa le traiesti cand vor apare in viata ta."

Asta cred ca e adevarata arta, nu? Sa stii ce sa alegi sa gandesti..

Pentru ca eu am trecut de curand prin perioada in care am spus ca nu imi mai doresc nimic. Dar chiar si asa gandurile merg in continuare... Am plecat in vacanta cu ideea ca mergem la bai termale si balaceala (in ultimele 2 zile ale excursiei, in Germania) si am ajuns in 12 zile la 7 bai termale si saune... Se vede cu ochiul liber ca e un pic mult, dar asa ne-am creat viata si cand o traiam parca nu se vedea la fel. Cu siguranta a fost purificare, pentru ca si pe asta am dorit-o, iar corpul arata altfel. Si trairile au fost pline, incantarea ne-a insotit pe tot parcursul excursiei in diverse momente inedite, dar pe care le-am acceptat in viata noastra cu bucurie.

Dar am inteles ca lipsa de indoiala da putere enorma creatiei si o aduce in prezent. Acum incerc sa imi purific gandurile, cand sunt intr-o stare mai botoasa sau agitata incerc sa o schimb in multumire, acceptare si bucurie. Liniste. Calm. Doar sa fiu. Pentru ca simt ca asta sunt. Liniste si pace.

Tzuc la voi toti!

luni, ianuarie 26, 2009

Acvariu cu liniste

Astazi am fost la dentist. Mi-a facut tot felul de chestiute mai mult sau mai putin placute - e drept ca pe scaun n-am simtit durere sau deranj prea mare, dar cand am ajuns acasa imi era un pic rau, aveam gusturi ciudate in gura si burtica a inceput sa bolboroseasca - uneori ma lua si cu ameteala.

Asa ca m-am asezat cumintica sa ascult o muzica linistita si sa imi vad de-ale mele (sa vad cum mai sunt eu in interiorul meu). Mai plecam din cand in cand sa-mi clatesc gura cu ceai de musetel.

Apoi la un moment dat mi-am schimbat locul in alta camera, aceeasi muzica meditativa. N-am realizat la inceput ce m-a atras acolo, dar apoi am remarcat ca luasem o pozitie cu ochii la acvariu.

Nu pot sa descriu cata liniste m-a invadat in cele 10-20 de minute in care am stat pe canapea! Nuanta apei, plantele, pestii care se miscau.. A fost una dintre cele mai frumoase relaxari din ultima perioada.

Acvariul este prin definitie feng shui. Pentru ca in el se regasesc toate cele 5 elemente. Iar al nostru are plante multe (lemn), pestii inseamna focul (viata), substratul reprezinta metalul, aerul - filtrul, iar apa - apa.

Va recomand sa va faceti un acvariu cat de mic ( e drept ca unul mare se ingrijeste mai usor.. ), un acvariu aduce armonia in orice casa si in viata fiecaruia.

joi, ianuarie 22, 2009

Drum in lumina

De ce e atat de greu sa te arati cine esti cu adevarat tuturor?

E ceea ce ma trage inapoi de unde am plecat. Probabil e inertia care trebuie sa se manifeste in toate planurile..

Astazi am realizat o chestie incredibila. Am stat cu sotul meu fata in fata si ne-am rupt toate legaturile care au fost puse intre noi, de catre altii sau de catre noi. A fost o adevarata eliberare. Amandoi am dorit-o din tot sufletul.

Relatia, ca orice relatie de lunga durata, si-a intrat pe un fagas pe care mergea de la sine. Realizam ca erau probleme, numai ca nu stiam de unde sa incepem, ce gresim.

Apoi am aflat de atasamente si de detasare. Si am inceput sa ne detasam. Greu, dupa atatia ani de principii aruncate unul in fata celuilalt. Greu, dupa atatea vine pe care ni le-am tot aratat unul altuia. Greu..., dar totusi atat de usor si natural!

Cand realizezi o problema, vrei sa scapi de ea, si mai vezi atunci alte zece.. asa ca am vrut sa scap de toate. Sa nu mai simt vina, sa nu-i mai reprosez nimic, sa nu-l mai invinovatesc, sa nu mai incerc sa-l conduc. Sa ii ofer toata libertatea pe care mi-o doresc si eu. Sa ii ofer toata fericirea, la fel cum si eu o merit.

Relatia noastra a fost intodeauna una sincera (chiar daca a avut si momente de ascunzisuri, totul a fost spus dupa un timp). Mi-a spus de la inceput: fii libera, fii cine doresti sa fii! A fost prima persoana din viata mea care mi-a oferit tot ce imi puteam dori: libertatea de a fi eu. Problema a fost ca eu nu am reusit sa imi ofer acelasi lucru, atunci...

Sotul meu este cel mai bun prieten al meu. A fost prima persoana care a aflat cand am simtit un fior fata de alt baiat. Poate e socant pentru unii dintre voi. Dar el e cel care ma intelege, care ma cunoaste. La fel cum si mie imi canta inima cand el imi spune cum s-a simtit cand si-a zambit cu o prietena. Poate ca rationalul tinde un pic sa o ia razna (ca tot am vorbit de orgoliu zilele trecute..), dar cum ai putea acuza iubirea?

Pentru ca fiecare din noi avem iubirea in suflet si sa spunem societatea ne limiteaza sa o manifestam doar pentru cel ales a ne fi pereche. Dar cand sufletul e plin, si da pe dinafara, frustrarile incep sa creasca atunci cand nu ai voie sa zambesti unei alte persoane de sex opus doar ca sa nu se uite cei din jur stramb la tine.. Stiu, pentru ca am gandit-o si am trait-o. Mi-am impus sa iubesc un singur barbat. Si de fiecare data cand simteam ceva fata de altcineva, ma ascundeam de mine in primul rand!

Socul a fost puternic cand am ajuns sa simt ca mai poate exista si altcineva care sa ma inteleaga.. pur si simplu m-a izbit. Poate se poate numi dragoste la prima vedere, nu stiu, dar cu siguranta mi-a dat toate principiile peste cap. Si inima mea a ajuns sa se deschida. Pentru toata lumea! Cu persoana respectiva nu s-a intamplat nimic. A fost doar un instrument in trezirea mea.

Atitudinea mea in fata lumii s-a schimbat. Acum iubesc. Pe cine doresc! Ador sa imi strang toti prietenii in brate, strans. Fac ceea ce imi vine. Sunt eu, deschisa. Fara frica. Daruind iubire. Cata nevoie de iubire vad in ochii tuturor!

Vine din interior. Doar trebuie sa va deschideti inima. Sa uitati de frica. Deschideti-va bratele si imbratisati! Bucuria vine din a darui!

Ajungand la aceste trairi cu cei din jurul meu, am inteles ca fata de sotul meu nu puteam sa imi deschid bratele la fel de usor. Si nici el fata de mine. Pentru ca era ditamai teancul de reprosuri adunat (spuse, discutate, poate trecute la rezolvate chiar, dar tot in minte prezente...). Si am inteles ca trebuie sa ne detasam de trecut, sa fim in prezent. Sa iubim neconditionat. Pentru ca daca e conditionat, cum mai poti spune ca e iubire?

"Hai du-te sa iei un kilogram de rosii de la piata si te iubesc azi si maine si poate si un pic din poimaine..." ( a se intelege nu te uita dupa altele, fa-ti statuie din mine si sa nu uiti sa te inchini in fiecare zi...)

Pornind de la detasare am ajuns in diverse puncte. Despre casatorie, am stiut amandoi de mult ca nu a fost facuta pentru noi. El m-a cerut de gura lumii, eu am raspuns ca asa se raspunde. Intrebarea nu a venit din suflet, dar de casatorit m-am casatorit cu inima deschisa, cu speranta si iubire.

Dupa casatorie, ma intrebam " si acum? cine sunt eu?". A fost clar un moment de dilema. Pentru ca asa inveti de mica: faci scoala, te angajezi, te casatoresti, faci copii... bifezi si realizezi ca n-are nici cea mai mica importanta pentru tine!

Cu angajatul si cu copiii pana acum am reusit sa sar peste, sa fac skip... Astazi am facut si cu casatoria. Nu am nevoie de nimeni sa ma lege de barbatul iubit. Ne-am oferit unul altuia toata libertatea.

Ce bine m-am simtit dupa! Eram o femeie care avea in casa un barbat. Intrebarea care a aparut: il vreau sau nu-l vreau? Inainte aceasta intrebare nu exista. Si nici nu trebuia sa fac ceva ca sa il am. Pentru ca era inclus, prin definitie...

Inca mai avem multe de curatat si acceptat. Atasamentul a aparut imediat, ca raia - inertia, aminteam de ea si la inceput...

Vreau doar sa scap de toate, sa nu mai am reprosuri sau frici si vine. Daca va fi sa ramanem impreuna, vom afla dupa curatenia generala (de primavara!) cand gandurile pentru trecut nu vor mai crea emotii.

Abia acum, dupa ce ne-am eliberat pot sa spun cu usurinta "sotul meu". Cu detasare. Pana acum era "prietenul meu", pentru ca pentru mine cuvantul "sot" purta o energie nu prea placuta.. Acum nu mai conteaza cuvintele. Doar suntem. Liberi. Sa ne luam zborul in lumina.


Am cunoscut de curand un cuplu, o prietena care isi prezenta partenerul: "el e fostul meu sot, amantul meu actual". Abia asa stii care e motivatia care te tine alaturi! Cand o faci pentru tine, pentru ceilalti, pentru el sau pentru act...

In final, doar tu contezi!

marți, ianuarie 20, 2009

Rezultate sondaj


Cine sunt EU?
Eu sunt cineva
2 (4%)
Eu sunt eu
6 (12%)
Eu sunt o parte din Dumnezeu
22 (46%)
Eu sunt Dumnezeu
6 (12%)
Eu sunt tot
11 (23%)

Votes so far: 47
Poll closed - 15.01.2009, 08:00

Mai vedem peste cateva luni cum se mai schimba lumea ;)

luni, ianuarie 19, 2009

Iesirea din orgoliu

In urma cu vreo doua luni mi-am pus pentru prima data problema orgoliului. Mi-a spus un prieten ca lucreaza acum ca sa scape de orgoliu. M-am gandit ca e super, pentru el. Doar ca atunci cand ma gandeam la mine, nu reuseam sa imi dau seama ce ar insemna orgoliul pentru mine.

In diverse discutii a mai aparut termenul, si in ultimele saptamani chiar am vorbit cu o prietena, spunandu-i ca nu inteleg ce inseamna orgoliul.

A fost destul sa intreb.

Atunci nu am gasit raspunsul. Am fost o perioada fluturash, apoi mai pe vineri seara, in urma unor discutii telefonice diverse (diverse persoane, diverse subiecte) am inceput sa fiu mai blegutza. Lucrurile nu se intamplau asa cum mi-ar fi placut, anumite discutii nu s-au putut purta pana la capat, in mare ceea ce vroiam eu era ignorat.

Tristete, suparare, a doua zi numai nu stiam ce ma lovise. Nu trageam cu dintii de ceea ce nu se intamplase, dar aveam niste dorinte pe care nu aveam cum sa le exprim persoanei care "trebuia" sa le auda.

Apoi mi-am reamintit definitia: EU, EU, EU!

A fost usor apoi. Am inteles de ce anumite lucruri le re-traiam parca identic! Era ca un cerc vicios. Ajungeam sa simt aceleasi si aceleasi lucruri. M-am gandit imediat: "ce nevoie am de orgoliu?! - de acum nu mai am nevoie sa traiesc asta! - am inteles si aleg diferit."

Sa vedem daca e chiar asa usor. Remarc ca lucrurile inca nu-mi sunt clare. Probabil din exterior sunt vazuta altfel - e mai usor de separat remarcile orgolioase pentru altii decat pentru tine. In interior e ca un tot, acest tot creat pe niste principii. Si sunt lucruri "necesare", la care "nu se poate renunta".

E usor cand apare frustrarea, atunci realizez sentimentul si de unde provine, dar atunci cand doar ma dau rotunda ca o minge legata cu funda rosie aproape ca pare ok din interior...

Acum mai sunt unele frici (de a renunta la confortabilitatea vietii pe care o duc, de a pierde lucruri, etc), dar sambata seara, cand am inteles de unde vine totul, a fost renuntare completa. De genul : "ce-o fi, o fi!" si cu increderea ca o sa fie de bine. Si cu multa bucurie!

Iar despre rani si frici - o poveste: "m-ai ranit? mai da! pana ma invat! pana nu mai am nevoie! ca eu am vrut sa le inteleg, sa le experimentez, sa le traiesc! Multumesc ca ma ajuti!"

miercuri, ianuarie 14, 2009

Concluzii?

Vara trecuta am fost bucuroasa cand am aflat ca cineva, cu multe principii interesante, s-a hotarat sa scrie si sa le impartaseasca. A spus insa atunci un lucru cu care n-am fost de acord: a spus ca niciodata n-ai voie sa spui "Asa este!", sa tragi o concluzie. A spus ca trebuie sa lasi cititorul sa-si traga propriile concluzii.

Atunci am inteles aceasta "lipsa de final" ca o fuga de responsabilitate, ca si cand nu ai scrie ceea ce crezi ca sa nu fii judecat de cei care nu sunt de acord cu tine.

Acum, scriind mai mult si postand mult din ceea ce imi trece prin cap, incep sa vad ca de fapt motivul e altul. Si anume: uneori am o parere, alteori simt altceva. Nu mai pot sa spun atat de usor "asa este" cum spuneam anul trecut. Pot cel mult sa spun "asta cred acum", "asa cred ca este acum".

Ma gandesc ca eu inca mai caut si poate de asta raspunsurile inca se schimba. Ma intreb daca vreodata voi gandi linie. Trebuie sa admit ca aceasta idee nu ma multumeste, pentru ca pentru mine linia in acest moment inseamna ceva asemanator cu moartea( constanta, neschimbare). Inaltarea, iluminarea inseamna tot, desavarsire, implinire - iar linia pare mult mai putin decat atat.

Probabil depinde de fapt la ce nivel gandurile sunt linie! ;)

sâmbătă, ianuarie 10, 2009

Deschiderea înspre divin

text preluat de pe Cafeneaua Spirituala

Până nu vei înţelege că oricine este bun, îţi va fi greu să găseşti bunătate în tine însuţi sau în alţii. Eşti obişnuit să găseşti binele alături de rău. „Acesta e bun, acela e rău.” Aşa arată modul tău de a te judeca pe tine şi de a l judeca pe aproapele tău. El nu îţi va aduce niciodată pace.

Aproapele tău nu este bun sau rău - şi nici tu, de altfel. Amândoi sunteţi numai buni. Nu există rău în voi. Poţi crede că există rău în tine - poţi, de fapt, crede că există prea puţin sau deloc bine în tine - dar aceasta este o credinţă greşită. Atâta vreme cât o vei menţine, te vei chinui pe tine însuţi sau pe alţii.

Ce vreau să spun când zic că există numai bine în tine? Aceasta' înseamnă, oare, că eşti incapabil de un gând sau de un gest negativ? Fireşte că nu, altfel nu te-ai afla unde te afli. Lumea ta e un complex de gânduri şi gesturi negative, amestecate cu gânduri şi gesturi pozitive. Lumea ta este o lume a umbrelor, o lume a întunericului şi a luminii, combinate.

Totuşi, întreaga lume pe care o trăieşti este alcătuită numai din gânduri. Dacă ai putea elimina gândirea negativă din mintea ta, ai trăi într-un gen de lume cu totul diferit.

Într-o lume în care există numai gânduri „bune”, comparaţia este imposibilă. Fără comparaţie, nu există interpretare - deci nu poate exista eşec, pedeapsă, sacrificiu sau suferinţă. Îţi poţi imagina o astfel de lume strălucitoare, nevinovată? S-ar putea să ţi se pară straniu că o astfel de lume poate exista, totuşi ea nu este mai greu de creat decât lumea pe care o locuieşti!

Poţi începe să creezi această lume nouă, înţelegând că în tine sau în semenul tău nu există nimic rău, ci numai bine. Frica de rău este cea care face „răul” să pară real. Toată negativitatea se naşte din frică. Însuşi conceptul de „rău” este un gând al fricii. Prin urmare, ce altceva mai există, pe lângă bunătatea ta, care este dreptul tău câştigat prin naştere?

Există îndoiala care spune că nu eşti bun. Există frica. Viaţa ta e alcătuită din bunătate asaltată de îndoială şi frică. De câte ori, în decursul unei zile, îndoiala şi frica nu-ţi contestă perceperea propriei tale bunătăţi? De câte ori nu-ţi contestă ele perceperea bunătăţii aproapelui tău?

O dată ce ştii că îndoiala şi frica operează continuu în cadrul experienţei tale, le poţi accepta în mod conştient. Apoi. ele devin, pur şi simplu, parte din dansul conştientei. „Oh, da, ştiu că sunt bun. Şi ce s-ar întâmpla dacă n-aş fi?” Acest dans are loc în minte. Dialogul se desfăşoară într-un dute-vino continuu. Dar, încetul cu încetul, îşi pierde din tonul osânditor. Treptat, pe măsură ce frica este îmbrăţişată, ea se stinge.

Conflictul se şterge din mintea care îşi recunoaşte propria bunătate. Şi, o dată ce şi-a recunoscut propria bunătate, ea nu o poate menţine decât extinzând-o asupra altora. Dacă vezi pe altcineva ca fiind rău, ai îngăduit îndoielii şi fricii să se întoarcă în mintea ta.

Ceea ce este divin e liber de dualitate şi de orice fel de conflict. Te deschizi către divinitate, atunci când vezi propriul tău bine şi pe cel al aproapelui tău ca fiind unul şi acelaşi. Divinitatea e întotdeauna împărtăşită. Ea nu este niciodată exclusivă.

Tot ceea ce înseamnă exclusivitate este o plăsmuire a fricii. Tot ceea ce înseamnă judecată este o plăsmuire a fricii. Numai atunci când respingi răul şi accepţi binele vei alunga frica din inima ta. Nici unul dintre copiii lui Dumnezeu nu poate fi rău. În cel mai nefericit caz, el este chinuit. În cel mai nefericit caz, îi atacă pe alţii şi îi învinuieşte pentru chinul său. Dar el nu este rău.

Da, chiar atât de adânc trebuie să meargă compasiunea ta. Nu există fiinţă umană care să nu merite iertarea ta. Nu există fiinţă umană care să nu merite iubirea ta. Tu-ţi poţi stabili condiţiile şi justificările - dar pe mine ele nu mă păcălesc. Ţi-am spus adevărul. Nu e în interesul tău să-l denaturezi.

Dacă ţi-e greu să ierţi şi să iubeşti pe cineva, spune-o. Nu-l condamna, ca să-ţi justifici propria slăbiciune.

Dacă eşti cuprins de frică, spune adevărul. Adevărul aduce întotdeauna sănătate mintală. Doar cel cuprins de frică judecă pe altul. Ai trecut tu dincolo de strânsoarea fricii? Dacă nu, atunci recunoaşte-ţi frica. Dacă îţi recunoşti frica, nu îi vei judeca pe ceilalţi, deoarece vei ajunge să înţelegi că frica îţi distorsionează întotdeauna percepţia.

Recunoaşte-ţi frica şi fii sincer cu tine şi cu ceilalţi.

Mărturiseşte: „Sunt cuprins de frică acum şi de aceea nu pot vedea corect.” Renunţă la judecăţile pe care vrei să le faci, căci ele nu sunt altceva decât un atac lipsit de sens împotriva cuiva a cărui bunătate nu o poţi vedea.

Încredinţează-mi mie aceste judecăţi.
Spune adevărul: „Iisuse, nu-l pot vedea corect pe acest seamăn al meu, deoarece îl judec. Ajută-mă să mă dezbar de judecăţile mele şi să înţeleg ce frici sunt scoase la iveală în mine de către comportamentul său.”

Fiecare judecată pe care o faci despre aproapele tău vădeşte cu mare precizie ceea ce urăşti sau nu poţi accepta la tine însuţi. Nu urăşti pe altcineva, decât în cazul în care îţi aduce aminte de tine însuţi.

Iată de ce, orice încercare de a justifica mânia, frica sau judecata eşuează lamentabil. Este pur şi simplu o tentativă de a acuza pe altcineva pentru propria ta greşeală. O încercare lipsită de onestitate. De responsabilitate.

Ai mijloacele de a pune definitiv capăt judecăţii, dar încă mai vrei s-o justifici. De ce? Fiindcă nu-ţi poţi recunoaşte greşeala. Preferi să suferi, decât să admiţi că ai făcut o greşeală. Preferi să pretinzi că eşti perfect, decât să recunoşti că, în cazul ăsta, eşti un învăţăcel. Ce orgoliu de neînţeles! Cum pot lua de mână pe cineva care, în pofida durerii sale, insistă că e perfect?
Nu te pot ajuta, dacă nu mă laşi să o fac.

A greşi nu este un lucru atât de îngrozitor. Greşeala nu te va deposeda de iubire şi de acceptare. Tu aşa crezi, dar asta nu e decât o închipuire. Ceea ce te privează de iubire este insistenţa că faci ceea ce trebuie, atunci când, de fapt, nu faci.

Asta împiedică intervenţia corectivă.

Încearcă, te rog, să înţelegi acest lucru. A nu face ceea ce trebuie nu înseamnă a fi „rău”, iar a face ceea ce trebuie nu înseamnă a fi „bun”.

Fiecare dintre voi va face atât ceea ce trebuie, cât şi ceea ce nu trebuie, de sute de ori în cursul unei singure zile.

Îţi spun că nu poţi număra de câte ori faci ceea ce trebuie, sau ceea ce nu trebuie pe durata călătoriei tale pământeşti. Această lume este o şcoală şi ai venit aici ca să înveţi. A învăţa înseamnă a face greşeli şi a le corecta. A învăţa nu înseamnă a face tot timpul ceea ce este bine. Dacă ai face tot timpul ceea ce este bine, ce nevoie ar mai fi să vii la şcoală?

Fii smerit, prietene. Te afli aici ca învăţăcel şi trebuie să accepţi că aşa stau lucrurile, dacă e să-ţi însuşeşti lecţiile pe deplin. Dacă nu recunoşti că ai făcut o greşeală, nu te pot ajuta s-o corectezi. Dar, admite-ţi greşeala şi corectarea va fi acolo, o dată cu iertarea.

Aceasta e calea pe care ţi-am pregătit-o.

Nu încerca să fii perfect, prietene. Este un ţel nepotrivit. Numai cei care aleg să sufere mult şi din greu doresc să fie perfecţi. Doreşte, în schimb, să recunoşti fiecare greşeală pe care o faci - ca să poţi învăţa din ea. Perfecţiunea vine spontan şi fără efort, numai atunci când spui adevărul, când renunţi la dorinţa de a-i impresiona pe alţii, când îţi abandonezi falsa mândrie.

Cei care cer corecţia - o vor primi. Nu pentru că sunt mai buni decât alţii, ci, pur şi simplu, pentru faptul că o cer.

Nu îi judeca pe cei ce nu sunt gata să-şi recunoască greşelile. Recunoaşte-le, pur şi simplu, pe ale tale şi dă restul lui Dumnezeu.

Împărtăşeşte altora din experienţa ta, dar nu căuta să Ie-o impui, căci nu ştii ce nevoi au alţii şi nu e treaba ta s-o ştii.

Aminteşte-ţi de ceea ce este bun în aproapele tău. Aminteşte-ţi de ceea ce este bun în tine însuţi. Lasă toate fricile şi judecăţile să se disipeze, acolo unde se ivesc. Recunoaşte-ţi greşelile şi fii tolerant faţă de greşelile pe care le fac alţii.

Iată ce-ţi cer eu.

E simplu, nu-i aşa?

E atât de simplu, încât vei uita mereu. Dar nu fi descurajat. Dacă dorinţa ta pentru pace e puternică, în cele din urmă îi vei ceda. O dată ce ai decis că asta este ceea ce vrei, nu poţi să nu reuşeşti să vii acasă.


fragment din "Iubire fara conditii" de Paul Ferrini



Nu pot posta fara sa spun si eu cateva cuvintzele... :)

Din link in link am ajuns pe aceasta pagina: http://reikiroman.altervista.org/spiritualitate/deschiderea.html si ceea ce am gasit aici mi-a raspuns la multe intrebate si ne-intrebate din ultima perioada.

Cea mai importanta intrebare care era neraspunsa: care e problema cu perfectiunea si cu cautarea ei?

Daca analizez acum mai bine cum am formulat, problema e evidenta: existenta dorintei de a o obtine :D - iar acum realizez ca sunt in ea in mai multe domenii, pentru ca am reusit sa ma detasez si sa fac lucrurile pentru mine si pentru ele insele, nu pentru obtinerea unui rezultat.

Din nou, o confirmare ca raspunsurile vin intotdeauna pe mai multe cai, trebuie doar sa dorim sa deschidem ochisorii si urechiusile si sa ascultam Universul cum ne leagana..

Sufletzele curioase

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Practical Guide to FREE ENERGY Devices - Patrick J. Kelly

o carte de peste 2000 de pagini cu patente, motorase, scheme - numai bune de puse in practica

http://www.free-energy-info.co.uk/

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx