Iesirea din orgoliu

In urma cu vreo doua luni mi-am pus pentru prima data problema orgoliului. Mi-a spus un prieten ca lucreaza acum ca sa scape de orgoliu. M-am gandit ca e super, pentru el. Doar ca atunci cand ma gandeam la mine, nu reuseam sa imi dau seama ce ar insemna orgoliul pentru mine.

In diverse discutii a mai aparut termenul, si in ultimele saptamani chiar am vorbit cu o prietena, spunandu-i ca nu inteleg ce inseamna orgoliul.

A fost destul sa intreb.

Atunci nu am gasit raspunsul. Am fost o perioada fluturash, apoi mai pe vineri seara, in urma unor discutii telefonice diverse (diverse persoane, diverse subiecte) am inceput sa fiu mai blegutza. Lucrurile nu se intamplau asa cum mi-ar fi placut, anumite discutii nu s-au putut purta pana la capat, in mare ceea ce vroiam eu era ignorat.

Tristete, suparare, a doua zi numai nu stiam ce ma lovise. Nu trageam cu dintii de ceea ce nu se intamplase, dar aveam niste dorinte pe care nu aveam cum sa le exprim persoanei care "trebuia" sa le auda.

Apoi mi-am reamintit definitia: EU, EU, EU!

A fost usor apoi. Am inteles de ce anumite lucruri le re-traiam parca identic! Era ca un cerc vicios. Ajungeam sa simt aceleasi si aceleasi lucruri. M-am gandit imediat: "ce nevoie am de orgoliu?! - de acum nu mai am nevoie sa traiesc asta! - am inteles si aleg diferit."

Sa vedem daca e chiar asa usor. Remarc ca lucrurile inca nu-mi sunt clare. Probabil din exterior sunt vazuta altfel - e mai usor de separat remarcile orgolioase pentru altii decat pentru tine. In interior e ca un tot, acest tot creat pe niste principii. Si sunt lucruri "necesare", la care "nu se poate renunta".

E usor cand apare frustrarea, atunci realizez sentimentul si de unde provine, dar atunci cand doar ma dau rotunda ca o minge legata cu funda rosie aproape ca pare ok din interior...

Acum mai sunt unele frici (de a renunta la confortabilitatea vietii pe care o duc, de a pierde lucruri, etc), dar sambata seara, cand am inteles de unde vine totul, a fost renuntare completa. De genul : "ce-o fi, o fi!" si cu increderea ca o sa fie de bine. Si cu multa bucurie!

Iar despre rani si frici - o poveste: "m-ai ranit? mai da! pana ma invat! pana nu mai am nevoie! ca eu am vrut sa le inteleg, sa le experimentez, sa le traiesc! Multumesc ca ma ajuti!"