Au fost ani in care am citit si am stat. N-am facut nimic. N-am experimentat. Doar am filozofat..Acum vreau sa simt, sa experimentez. Sa aplic ceea ce am invatat. Sa ma concentrez asupra mea si sa ma constientizez. Sa imi vad puterile, creatiile. Sa simt lumea din care fac parte, cum o influentez si cum ma afecteaza.
Ma joc.
Visez. Vise care par imposibile. Sunt curioasa cat de reale pot fi..
Am eliminat limitele din viata mea. Remarc ca inca nu in totalitate, dar ma educ sa cred ca totul este posibil.
Am invatat fara sa aplic. A sosit momentul punerii in practica. Am eliminat frica, a ramas doar iubirea si increderea. Si linistea...
Momentele in care imi amintesc ca suntem materializarea gandurilor noastre, ca ne putem transforma viata dintr-un gand, ma umplu de veselie si calm. Ce joc frumos traim!
Postări
6 comentarii:
Super.Eu sincer nu am citit inainte,eu am inceput sa ma joc si in timpul jocului invat si aplic.
E bine ca ai gasit un joc...fara unu' nu poti sa stii dc esti capabil defapt,si cum influentezi lumea si oamenii si cum reactionezi la diferite situatii.
Spor la joaca :)
Merci mult. Si tie! ;)
Buna!!Asa traiam si eu inainte...galopau in studii de metafizica, esoterism, psihologie aplicata, mecanica cuantica si tot felul de "bazaconii" interesante pana am inceput sa experimentez....si asa am inceput sa traiesc cu adevarat, sa simt, sa ma bucur de fiecare clipa, sa ma cunosc, sa fiu eu insumi. Acum am gasit blogul tau. E super. Felicitari!!
Multumesc. Ma bucur ca iti place. Te mai astept, sper sa mai gasesti lucruri interesante. Ma simt progresand pe zi ce trece si vreau sa impartasesc asta intregii lumi, fiecare sa ia ce i se potriveste si sa aplice in propria viata.
Trăim într-o lume în care nici adevărul nu mai este acceptat. O lume în care toţi încearcă să se ferească de el pentru că e prea crud, prea real, prea greu de suportat. Închişi între zidurile de beton armat ce ni le făurim singuri, refuzăm să vedem dincolo de ele, ascunzându-ne frica de el. Ne complacem în detalii fără sfârşit, în jumătăţi de adevăr rostite frumos. Pentru că nu mai avem curajul să rostim adevărul adevărat. Îl izgonim din mijlocul nostru, trăim în detalii insignifiante, fără sens. Fără să ne gândim că într-o zi va trebui să dăm socoteală pentru el, măcar în faţa propriei conştiinţe. Adevărul e ca un fruct necopt pe care nu avem curajul să-l mâncăm de teamă că e prea acru. Şi rămânem înfometaţi.
Ce ne rămâne? Ar fi o soluţie să nu spunem adevărul celor care nu sunt dispuşi să-l asculte. Dar, ca să-l păstrezi, trebuie să-l cultivi, să ai grijă de el să crească mare şi să-l arăţi lumii. Ca să se poată hrăni cu el. Până atunci rămânem fiecare cu adevărul său. Îl mai vedem uneori cum se oglindeşte în suflet, dar îl lăsăm să moară…Ni se scurg ochii pe paginile în care
nu mai regăsim cuvinte .
Sunt acolo, actori ai unor drame !? "
Si totusi, traim timpuri in care fiecare face mai cunoscut necunoscutul din el, fiecare incearca sa ajunga la adevar in felul lui. Internetul este un instrument incredibil! Descoper ca adevarul meu seamana cu cel de la Satu Mare sau de la Botosani. Si ne dam curaj unul altuia sa ne exprimam in toate adevarul: in ce scriem, in ce exprimam, in ce facem.
Eu doar simt ca toti ne indreptam inspre acelasi loc..
Trimiteți un comentariu