Despre a (nu) minţi

Am principii: sa nu mint e unul dintre ele. Dar ma gasesc de multe ori pusa sa prezint o realitate putin alterata de catre si pentru binele celor din jur. Nu imi face placere sa fac asta si ma revolt!

Apoi analizez. Totul e din lipsa asumarii responsabilitatii.

Neadevarurile pe care le zic eu pentru binele meu apar tot din cauza neasumarii responsabilitatii. Pentru ca nu am facut anumite lucruri la timp. Problema e ca de multe ori repercusiunile pentru recunoasterea adevarului pot fi destul de grave.

De exemplu, pentru faptul ca nu mi-am schimbat actele al timp, acum am permisul de conducere expirat. Asta inevitabil duce la alegerea mea de a nu dori sa conduc masina - dar uneori e necesar, si chiar o fac. Si cand ma opreste politia am ajuns sa mint ca nu am actele la mine - de fapt chiar nu le aveam, dar asta era planul de la inceput...

Nu a fost o minciuna, ci o prezentare incompleta a realitatii:
"- dar aveti permis de conducere?"
"- da, doar vedeti din talon ca masina e pe numele meu..."
pentru a nu ma mai gandi eu ca de fapt e expirat.

Minciuna nu inseamna nimic din punctul meu de vedere. Nu e o greseala daca crezi in ea. Au fost lucruri pe care le-am recunoscut ca fiind facute de mine, chiar daca nu era asa, doar pentru a fi mai usoara o situatie pentru toata lumea implicata. Am povestit intamplarea de atat de multe ori, incat ajunsesem la un moment dat chiar sa cred ca asa se petrecuse, uitasem cine realizase cu adevarat accidentul.

Dar atunci cand nu esti multumit cu ceea ce faci, cu faptul ca trebuie sa minti, asta te ataca. Te roade in interior. Si dupa multe frustrari care mi-au fost create de cei din jur care ma tot rugau sa ii ajut, am luat o decizie: incerc sa spun intotdeauna adevarul, sau cel putin sa nu spun minciuni (asta implica o prezentare incompleta a adevarului).

Normal ca nu iese. Nu iese cand vorbesti doar despre tine, nu iese intotdeauna - si cu atat mai greu e cand e vorba de persoane fata de care trebuie sa ai un anumit respect si care te obliga ( nu rauvoitor) sa prezinti un pic modificate faptele..

Si alegi. Sa iti pastrezi imaginea, fata de persoana pe care (pana in acel moment) o respectai - si imaginea lui in acelasi timp, sau sa fii adevarat.

Probabil ca asta e unul din sensurile vietii: in fiecare moment ajungi sa alegi. Constient sau inconstient...

Constient sau nu de faptul ca faci o alegere si ca exista niste consecinte. La nivel fizic si sufletesc. Spiritual deja e un nivel la care ne gandim mult prea rar... Si totusi, incepand din acest moment, mai des ;)

Mult succces si alegeri cat mai in concordanta cu cine sunteti!