Ne povestea cineva o poveste intr-o zi, despre noi, despre cum suntem, despre sexualitate si despre orgoliul masculin si... feminin.
M-am simtit in acel moment. Chiar tare. Am inceput sa-mi analizez actiunile din acest punct de vedere si cu adevarat nu vedeam decat orgoliu. Ce dragoste, ce iubire! Orgoliu!!
In adolescenta, si dupa, consideram ca am un corp placut - cu fatza mea nu eram prea multumita. Am avut unele momente in care persoane de sex masculin (in general necunoscute) s-au dat la mine intr-o maniera pe care am considerat-o atunci grosolana. Eram destul de iritata pentru ca vedeam ca barbatii considera femeile obiecte sexuale.
Acum, ce sa mai zic! Am ajuns eu sa tratez barbatii cu o oarecare indiferenta. Daca pana la 31 de ani am avut doar 2 prieteni, unul 4 ani si unul 11 ani, acum am ajuns sa fiu o mofturoasa - de fapt intotdeauna am fost, dar acum am curajul si nebunia sa ma comport ca atare.. :D
Am impresia undeva in interior ca daca schimb partenerul nu e ok - de asta inca mai am tendinta sa raman intr-o relatie care nu ma multumeste pe deplin. Reusesc sa vad din doua puncte de vedere foarte diferite si de asta ma intreb de multe ori pe ce cale sa apuc..
O optica ar fi ca ceea ce nu imi convine la ceilalti reprezinta probleme nerezolvate in mine - si cand ceva ma deranjeaza la altul, de fapt pe mine ma judec. Ca relatia sa mearga tb sa ma accept pe mine si sa fac schimbarea in mine.
Ar mai fi ceva de spus aici: in general, daca bagam mana in foc ne frigem. Poate ca ducand o viata spirituala sau cu cine stie ce tip de antrenament, reusim sa depasim durerea sau pur si simplu focul la un alt nivel (vezi "Vietile Maestrilor"). In acel moment, nu vom mai suferi daca bagam mana in foc. Dar sa stai cu mana in foc pana ajungi la acel nivel, asta aduce cu siguranta durere - nu ca asta n-ar veni cu tot cu o invatzatura oarecare.. Si totusi, pare destul de naiv sa bagi mana in foc atata timp cat nu iti este bine.. asa ca sfatul ar fi sa renunti pana reusesti sa o faci ok.. (o parabola cam lunga, dar cred ca s-a inteles ce am vrut sa zic).
O alta optica ar fi ca persoana potrivita se indreapta deja spre mine, dupa cum cred. In acest moment din nou apar doua dileme: trebuie sa schimb partenerul, la propriu, cu altcineva, sau persoana de langa mine este cea cu care voi face schimbarea impreuna si vom duce o viata in armonie?
Intrebari.. Poate doar traind voi gasi raspunsurile - dar asta cred ca de fapt inseamna ca le voi gasi dupa ce le voi trai... Totusi, dilema ramane: cum sa apreciez barbatul langa care traiesc, iubindu-l si respectandu-l, fara sa ma pierd in emotii, cu toate ca asta vreau sa fac si in acelasi timp reusind sa nu ma mai las suparata de nimicurile zilnice, fara sa-mi mai vina ganduri sa-l schimb cu altul care pare mai dragastos sau mai responsabil - poate mai potrivit la un moment dat din anumite puncte de vedere?
Am fost o persoana care m-am dedicat in intregime, asa cum consideram atunci, unei singure persoane si acum doresc sa nu mai ajung dependenta asa ca aleg sa pastrez distanta.......................
mda, se pare ca imi cam dau raspunsurile singura azi: cam fac ceea ce acuz la ceilalti: dupa ce m-am fript, acum suflu si in iaurt.............
ies eu de aici, nici o grija!
totul e de bine! :)
Lots and lots of LOVE!
Postări
7 comentarii:
haide draga, chiar iti place sa te lasi rugata?!
da, uneori...
cred ca sunt momente in care fiecare din noi prefera asta... ideal ar fi sa nu fie prea multe ;)
Cred ca aici e vorba doar de curaj ceva in genul articolului despre curaj scris de tine mai inainte.
Hm....:)) Ce-mi place ca gandesti muuuuullltttt :))
Eu de curand am realizat urmatorul lucru..( ca ultimul l-am realizat in preajma ta :P) : stiu ca toti barbatii care au fost in viata mea, au fost pt ca eu am ales asta.Bun. Am stiut in fiecare secunda ca nu EL era cel ales dar mi-a fost frica sa recunosc asta. Frica.De singuratate :D.Dupa ce am inteles asta, am aflat ca nu am lectia relatiilor de invatat...si ca citez : fac munca voluntara :)) ( ca alta prietena comuna, cu casa 7 goala :)) si cred eu, multi alti prieteni comuni de-ai nostri.
Asa ca, iubita mea draga, in virtutea egoismului acestui comentariu ( care m-a facut sa mai inteleg ceva =)) )....eu ma voi distra.Si nu oricum, ci cu ONOARE, VIRTUTE SI IMPECABILITATE.
Ratiunea mea e acum linistita sa stie ca nu are lectia asta ( atat de grea :)) ) de dus la capat si ca sunt doar alte lupte mici mici de dus, intru iluminare!
Te iubesc nespus si iti multumesc pentru acest articol minunat, la care am scris cu atata inspiratie si avant, comentariul!
O Mokshă fericită!!!!!!See u later aligator :))
Stai sa-ti spun...ca dupa ce te-am sunat si m-ai intrebat....au urmat acestea in mintea mea :
Am creat un spatiu gol, prin eliminarea dorintelor lumesti. A aparut insa dorinta de cunoastere a altceva. totusi, cunoasterea asta a altceva, urma sa fie facuta tot prin intermediul Ratiunii :D hi hi hi...Asa ca am ramas pe spatiu gol.
Iti multumesc scanteie di-vină .Muah muah muah
probabil iti doresti sa te intelegi perfect, foarte bine, putini reusesc cu adevarat asta, iar pe de alta parte vrei sa te inteleaga cineva, e foarte firesc, asa ca poate in sensul asta uita-te la Osho pe iesirea din matrix, poate l-ai vazut deja, vorbeste de barbati si femei, e foarte interesant ce spune! si mai ales felul in care o spune...
da, gabi, de curaj :)
stiu.
Lavi: puup iu!
Inainte cu vreo 2-3 zile sa scrii comentariul si mie mi-a trecut acelasi lucru prin minte... si stii de ce.. amandoua am vazut niste case goale undeva... si eu stiu ca am simtit ceva atunci, acum cred ca si tu, daca ti-ai facut astrograma... :)
multumesc, anonimule, sa-ti gasesti raspunsurile prin altii, asa cum si tu le oferi altora!
zile senine, dragii mei!
Trimiteți un comentariu