Despre atentie

Dupa cum spun de la inceputul acestui blog, lucrurile se schimba pentru mine. Invat multe lucruri noi si experimentez. Senzatii noi, imagini noi imi trec prin fata ochilor, multe trairi necunoscute mie pana acum si as dori sa le impartasesc cumva celor care le cauta asa cum stiu ca si eu le-am cautat.

Am inteles ca pentru fiecare cuvintele inseamna altceva. Daca pentru mine copac inseamna o anumita imagine (trunchi + coroana verde) poate pentru cel de langa mine acelasi cuvant inseamna radacini, trunchi si frunze dese/rare sau chiar flori / fructe. Diferentele nu sunt mari, dar ele exista - si ele conteaza destul de mult atunci cand discutam despre constiinta, sine, eu.

De asta cred necesar ca fiecare sa-si caute adevarul propriu si nu sa ia ceva spus de altcineva ca adevar absolut. Poate de fapt ideea e aceeasi, poate adevarurile chiar coincid la nivel de gand, dar cuvintele uneori pot duce in eroare si ne pot face sa intelegem altceva decat se vrea spus...

Banuiesc ca majoritatea oamenilor experimenteaza imagini care se succed prin fata ochilor. Pentru mine vizualizarea a fost intotdeauna foarte importanta. Mi-a dat incredere in obiectivele pe care mi le-am propus - cam toata viata cred m-am imaginat la finalul lucrului pe care-l aveam de facut si ma vedeam bucuroasa, fericita, realizata. Sunt convinsa ca aceasta optica m-a ajutat mult in tot ceea ce mi-am dorit.

Acum am ajuns sa remarc alt tip de vizualizare. Sunt momente in care stau cu ochii inchisi si ma gandesc la mine - si imi simt privirea. Ochii au de obicei tendinta de a se uita in jos. Ma straduiesc sa ii aduc sa se uite inainte. Remarc ca ajung in alta stare. Corpul se relaxeaza si apare linistea si bucuria. Apoi imi indrept atentia mai sus.

In momentele in care sunt prea agitata nu pot sa o fac, corpul meu parca refuza sa mentina privirea in sus, ajunge sa ma deranjeze calmul adus de concentrarea intr-o zona de o alta vibratie. Sunt momente si momente. Depinde doar de mine pe ce vreau sa ma concentrez, carei parti din mine vreau sa-i dau mai multa importanta

Am descoperit in acest joc al privirii o modalitate de a ma verifica unde imi este atentia. O modalitate simpla de a-mi reaminti cine vreau sa fiu, spre ce tind...

Inca ceva, despre gand:

Am citit in "Cartea Alba" - Ramtha ca noi ne aflam intr-un fluviu de ganduri, dar ca alegem sa le vedem doar pe cele pe care le recunoastem, cu care suntem obisnuiti si in mica masura permitem gandurilor total noi sa apara. Oare cum ar fi daca am permite gandurilor de frecvente mai inalte sa ne imbogateasca viata?

Curaj sau nebunie?

Exista diferente? A te arunca cu capul inainte, a face ceea ce simti, a trai in prezent.. A nu mai face planuri si a lasa Universul sa lucreze pentru tine. Incredere? Sau 'dusa cu pluta'?

Probabil doar VIATA..

Am schimbat tot. TOT. Asa cred. Chiar va rog sa veniti cu intrebari, sa vad daca sunt lucruri pe care nu le-am schimbat in ultima jumatate de an..

Am schimbat locuinta, relatia, sursa de venit. Curand orasul. Si asta e doar ceea ce e in exterior si ceea ce in general am vazut ca ii ingrijoreaza pe cei din jurul meu. Mie a inceput sa imi placa sa traiesc in prezent. Sa nu mai fac planuri. Sa stiu ca schimbarea vine, si sa o astept cu tot ce imi aduce.

Sunt intrebata: 'si unde te muti?'

Nu stiu, o sa se arate. Sau: stiu ca ma voi muta acolo unde trebuie, acolo unde imi va fi bine, acolo unde am crezut ca o sa ma mut. Acolo unde am nevoie sa ma mut ca sa mai invat ceva. S-a intamplat o data, o sa se mai intample. Da bani ca sa primesti bani, da mancare ca sa primesti mancare, da iubire ca sa primesti iubire, da casa ca sa primesti casa.

Si eu am dat. Case. Asa ca stiu ca le primesc. Prima a venit, temporar. Asa cum stiam ca va fi. Sa vedem urmatoarea, cat de temporar va fi si acolo...

N-am fost niciodata persoana care sa se vada cu ceea ce e in jur nemiscat - daca dupa 2 ani de zile nu schimbam ceva macar in aranjarea mobilei nu eram multumita:) - iar acum schimb poate chiar zilnic.

Schimbarea e viata. E bucurie. E traire.

Vine mana in mana cu frica (frica de necunoscut). Dar imi amintesc ca eu mi-am dorit-o, ca nu poate fi decat ALTFEL, ceva nou, ce n-am mai experimentat, si asta imi aduce din nou increderea si cheful de viata. Eu am dorit sa experimentez noul, asa ca il primesc cu bratele deschise. Am vrut TOT, asa ca asta trebuie sa accept sa primesc :)

N-am nimic de pierdut. Asta probabil pentru ca am pierdut tot ce aveam (daca pot spune ca am avut vreodata ceva..) in diverse momente ale vietii, chiar daca atunci nu am realizat ca asta s-a intamplat. Si nu am nevoie de nimic. De asta e simplu sa pleci pe o cale necunoscuta. Pentru ca stii ca nu ai lasat nimic in urma pe care sa nu-l poti avea, daca doresti, din nou. Pentru ca n-ai avut nimic, apoi cu propriile manute (sau ganduri) ai schimbat asta, asa ca oricand poti schimba din nou. Pentru ca deja acum schimbi constient.

Exist oare cu adevarat?!

Mi-a venit un titlu: "din nou despre iertare" - dar intre timp gandurile au luat-o in alta directie. Vedem pana la sfarsitul postarii care va fi titlul potrivit....

Intotdeauna am simtit ca sunt mai mult decat corpul meu. De cand eram mica - imi amintesc ca mergeam spre scoala, in clasele primare, si eram suparata de faptul ca in mine este vazut aspectul meu exterior si nu ceea ce sunt. Sufletul, mintea. Asa vedeam atunci lucrurile... Asta a fost cea mai mare nemultumire a mea pe parcursul intregii vieti. Ca pentru ceilalti, 'IUNIA' reprezenta corpul meu si nu ceea ce sunt.

Poate sunt eu prea spectator. Poate fiecare e diferit, are alte aptitudini. Dar au fost foarte putine momentele in care m-am simtit inteleasa. Si foarte putine persoanele care sa ma inteleaga. A, bine-nteles, nici eu nu ma inteleg pe mine.. :)) - dar in acele momente, mai vorbim de mine?!?
(LE: persoane care sa ma inteleaga sau care sa ma aprobe?! oare despre ce vb. noi aici? :)) )

Eu nu sunt trecutul meu. Trecutul sunt actiuni sau amintirea unor atitudini. Si daca eu nu sunt trecutul meu, oare sunt prezentul? Oare tot ceea ce simt, traiesc acum, are cea mai mica legatura cu mine? Oare eu chiar exist?!

Incepe sa semene din ce in ce mai mult cu un vis in mintea unui copil urias care se intoarce dintr-o parte intr-alta gangurind..

Simplu

Atat de simplu e: crezi. Esti. Si viata se desfasoara in conformitate cu cine esti. Atragi doar ceea ce esti. Si ce esti? Ceea ce crezi. Minte minunata, creatoare, increzatoare. Speranta. Deschidere. Lumina. Tot. Tot ce vrei, tot ce speri.. Ideal.

Si atunci vine la tine.


Sunt propria mea creatie.

LOVE is the answer

Cand Elevul este pregatit, Maestrul va apare.


Viata ta e tot ce ti-ai imaginat vreodata!

Eu manipulez, tu manipulezi, ei manipuleaza...

Unul din blocajele mele din ultimul timp e pe dependenta si manipulare.

Am fost dependenta o mare perioada din viata mea. De mama, de prieten, apoi de sot. Acum ceea ce vreau este sa nu mai fiu dependenta, si asta VREAU! - adica nu e detasare, nu e indiferenta, e o dorinta acuta sa nu mai fiu dependenta si stiu ca nu e normal sa vreau atat de mult....

In legatura cu manipularea, doresc sa nu o mai fac altora. Si iarasi, nu sunt detasata nici de asta. Remarc cu un anumit sentiment de bleah ca majoritatea link-urilor care duc la blogul meu vin de pe alte bloguri in care subiectul principal e manipularea. Dorim cu totii sa nu mai fim manipulati. Dar in momentul in care doar asta avem in cap, daca doar la asta ne e gandul, ce altceva am putea atrage in viata noastra? Daca mintea e la manipulare (chiar daca e cu NU in fata.. ), actiunea unde se consuma?

Cred ca indiferenta in acest caz e cea mai buna. Iubirea si iertarea. A intelege ca fiecare e perfect exact asa cum trebuie sa fie. Pentru a-si invata lectiile si pentru a ne ajuta sa ne invatam lectiile.

Totul e in mintea mea

... orice altceva as mai scrie e inutil.

Si totusi...
:))

Prezentul e plin. Tristetea vine din gand, din planuri si griji. Cand faci ceea ce simti, ceea ce "iti vine" - vine si fericirea. Cand blochezi, cand nu te lasi sa traiesti, sau altfel spus "cand traiesti rational" - aici ajungi: intr-o stare rationala de fericire :) - incompleta!

Nu am cuvinte sa exprim fericirea care vine din clipa traita, din experimentarea prezentului cu tot ceea ce aduce, din primirea vietii cu bratele deschise. Si tot ajung in dorinta de a face planuri si de a "sti" (planifica) ceea ce-o sa vina... Sunt o ciudata. Am experimentat, am inteles, dar tendinta inca mai e de a ma reintoarce in trecut, de a trai "rational"!...

Am inteles ca merit tot. Merit sa sper la toate visele mele, la orice ideal pe care l-am avut vreodata. Nu mai vreau sa ma auto-limitez - asa ca nu o mai fac. Traiam o viata care ma nemultumea pe alocuri, dar acum uit de ea, uit supararile, invidiile, fricile si imi aduc in fata ochilor un viitor nou, bazat pe un prezent diferit, si nu pe un trecut cunoscut.

Imi aduc in viata atitudini noi: atat de frumos scria Cristiana intr-unul din e-mailurile ei: "Adevarata calatorie a descoperirii inseamna nu a cauta taramuri noi, ci a vedea cu ochi noi." (Marcel Proust) - asa ca in week-end am mers pe un drum cunoscut, care ma stresa prin faptul ca era prea ingust in primul rand, apoi pentru ca era plin de gropi - si l-am privit cu ochi noi. Am avut o alta atitudine. Am condus linistita, observand totul in jur, oprindu-ma mai des - si in final am realizat ca stresul nici macar n-a aparut si ca eram calma.

Aplic aceeasi atitudine in multe momente, in intalniri cu persoane cunoscute de la care inainte as fi avut anumite asteptari - acum nu le mai am, acum ma intreb cum voi fi placut surprinsa in momentele care urmeaza. Si cam asta se intampla: sunt placut surprinsa.

Imi aduc surpriza in viata, ma las sa experimentez noul, fara a mai avea asteptari. E atat necunoscut in ceea ce ne inconjoara, iar noi tot avem tendinta de a merge pe urme cunoscute. Nu e de mirare ca suntem nemultumiti :)

Citeam zilele trecute intr-o carte de Osho ca plictiseala e de fapt semnul ca ai invatat o experienta, ca ai depasit-o, ca ti-a ajuns - e momentul potrivit sa incerci ceva nou, sa cunosti altceva. Orice!
VIATA!

Indoiala

Apare cu fiecare dorinta de a schimba ceva... e inertia, obisnuinta, dorinta de a pastra lucrurile neschimbate...

Cand spun cuiva ca m-am apucat de un nou curs de cautare de sine ma priveste cu neincredere. Nu conteaza despre ce curs e vorba, la fel s-a intamplat de fiecare data pana la urma... Si dupa discutii cu unii si cu altii ajung si eu in momentul indoielii.. daca sunt pe calea buna, daca ceea ce cred exista, daca am puterea de a vedea adevarul... Care adevar?!..

Sunt zile si zile. Zile in care sunt fluturash si zile in care nu stiu pe unde m-am ratacit. Sau mai bine zis in care nu vreau sa vad pe unde m-am ratacit, in care nu vreau sa ma vad, sa vad ca gandurile mele intr-o anumita directie ma fac sa ma ratacesc...

Si iar sunt bine si iar vine cineva si-mi spune ca am luat-o gresit. Acum deja le vad ca pe niste teste. Deja ma afecteaza mai putin. Stiu ca nimeni nu-mi poate arata calea mea, ca eu singura o cunosc. Fiecare isi traieste viata dupa alte principii, asa ca eu n-as putea fi fericita dupa reteta celui de langa mine care cu adevarat vrea sa ma ajute - pentru ca e reteta lui personala care i se potriveste. Consider ca suntem toti la fel, dar fiecare e diferit. Fiecare are alte blocaje si alte deschideri. Daca le-am avea la fel, probabil reteta unuia ar functiona pentru toti...

Si uneori nu mai am intrebari, pur si simplu sunt; iar alteori caut frenetic - nu ma pot linisti. Ajung uneori sa ma indoiesc de tot ce cred, de tot ce "mi s-a spus" - rationalul nu mai vrea sa auda de toate lucrurile pe care nu le-a vazut niciodata si pe care nu le cunoaste.. Clarviziune, entitati, vieti trecute.. Lucruri in care cred dintotdeauna probabil, sunt acum puse sub semnul indoielii pentru ca am inceput sa schimb ceva.. ajung sa rad eu de mine, dar in acelasi timp ma indoiesc. Pur si simplu traiesc amandoua starile in acelasi timp. E un pic ciudat...

Cred in credinta. "Credinta cat un bob de mustar si vei muta muntii!". Simplu. :)

Si increderea inseamna sa ma las dusa.. sa nu mai controlez nimic. Sa fiu o frunza dusa de vant..

TOTUL, dar NIMIC

"Cine nu iese din EU, n-atinge Absolutul si nu descifreaza nici Viata" - Constantin Brancusi

Cred ca orice om care a creat ceva remarcabil, care sa dainuiasca, a fost un filosof. S-a cautat pe sine, l-a cautat pe Dumnezeu.

Citatul a venit sa-mi reaminteasca ceea ce uitasem momentan: ca totul e Yin - Yang, Totul si Nimic, si ca totul e schimbare, ca un extrem se transforma in opusul sau. Din cate remarc, e una din legile universului pe care o vad ca se pastreaza in orice domeniu..

"Cine nu iese din EU" - adica trebuie sa renunti la tot ce esti, la dorinte, la imagine, la tine - sa ajungi sa fii NIMIC ca sa ajungi sa fii TOT.

Simplu, nu?

Acum sa vedem cat de simplu o fi cand incepem sa aplicam :))

Si e simplu, pentru fiecare care alege aceasta cale... E cel mai simplu...

Traieste!

Acum!

Asta e viata ta, asta e momentul pe care il astepti!

Nu-l lasa sa treaca pe langa tine!

Am inceput sa recitesc "Tao Te King" de Lao Tze - o carte scrisa in sec 6 ien. Mi se pare o carte extraordinara. Am regasit in ea principiile filozofice in care cred, dupa care traiesc si pe care le-am preluat din cu totul alte surse. Poate ca e doar viata mea, realitatea mea, dar mi se pare ca in tot ce am citit si am invatat in ultimii ani am dat peste aceleasi concepte - indiferent ca erau carti din Orient sau Occident, China, India, State sau Romania. Pana la urma toate spun acelasi lucru. Cu diferente, e adevarat.. si fiecare din noi se regaseste in alte scrieri - pentru ca suntem diferiti si e normal asa.

Ma regasesc aici foarte mult. De multe ori, citind alte texte, au aparut frustrari. Aici apare liniste. Pentru mine, asta e semnul ca e OK.

E o carte care se citeste cu pasi mici, cel putin de mine.. :)
Mai am altele incepute, dar citesc ceea ce ma atrage pe moment, ceea ce simt. N-as putea sa citesc o carte doar ca sa o termin. Pentru ca o fac pentru propria placere, pentru ca vreau - asa ca e normal sa merg in ritmul meu. Am o carte pe care am inceput-o acu vreo 6 luni, am citit-o pana la jumatate, apoi am dat-o unei prietene. De vreo doua luni am reinceput-o - si am ramas la aceleasi 2-3 pagini de cateva saptamani.. si ceea ce am citit ultima data in ea m-a facut sa mai inteleg cate ceva despre ceea ce judecam (postul anterior) - si asta dupa ce mai citisem fraza respectiva de vreo 5 ori in momente diferite, fara sa vad acelasi lucru..

Sa mai spuna cineva ca nu suntem niste ciudati! Sau, ca nu sunt o ciudata! :)
Dar asta sunt, si m-as frustra daca as fi comuna, nu ciudata! ;)

Astazi am plecat cu treaba in oras, vreo 2-3 chestii importante - care nu s-au finalizat asa cum m-as fi asteptat. Dar in calea mea am ajuns sa mai realizez cate una alta, am fost dusa prin treaba pe care trebuia sa o fac in niste locuri care mi-au oferit niste potentiale noi, am ajuns sa realizez altele pe care mi le-am dorit mai demult - deci pana la urma a fost o zi foarte reusita (asa ma simt pe interior) chiar daca in planul fizic ceea ce am plecat sa fac nu am realizat.

Din nou, sunt (par) prea ciudata :) - si neinteleasa. Dar asta e tot farmecul! :) Sa reusesti sa faci ceea ce iti doresti. Sa fii plin de viata. Sa fii fericit!

Cu totii meritam sa fim fericiti! Iubiti!

Mi-a fost greu sa accept aceste cuvinte: "Meriti sa fii iubita. Nu trebuie sa faci nimic pentru asta. E suficient ca existi!".

Sau, si mai tare: "Ti-e frica sa fii fericita?"

Not anymore!!!

Acum ma arunc cu capul inainte. Experimentez. Iarasi revin la ceea ce mi-a spus o prietena: "Mai bine regret lucrurile pe care le-am facut decat cele pe care nu le-am facut"

Eu nu vreau sa regret nimic, cum spunea si Musashi. Si in viata mea sunt putine lucrurile pe care am regretat ca le-am facut. Acum am inceput sa trec si peste asta, am inteles ca trebuia sa le fac, ca sa inteleg. Dar probabil la fel e si cu lucrurile pe care am regretat ca nu le-am facut: trebuia sa inteleg.. :D

Ceea ce judeci, traiesti!

O fraza pe care am auzit-o la o prietena acu vreo 6 luni. Imi spunea ca nu mai vrea sa judece pe nimeni, sa ii lase pe toti in pace sa isi vada de viata lor. Tot ceea ce vazuse si judecase in ultima perioada, a ajuns sa traiasca pe propia piele.

Atunci nu am inteles, dar mai apoi a inceput sa mi se intample si mie. M-au ajuns judecati pe care le-am facut cu cativa ani in urma, iar apoi au inceput sa se manifeste gandurile pe care le aveam chiar in aceeasi zi. "de ce faci asa?" - si in cateva ore / minute ajungeam sa fac eu cu manutzele mele acelasi lucru.

Ii judecam pe ceilalti dupa niste principii. Si judecand, facem ca acele principii dupa care judecam sa devina ale noastre, incepem sa credem in acele principii - asa ca le aducem in mintea, in viata noastra. Crezand in ele, e normal ca ele sa apara si in realitatea noastra (unde pleaca gandul, pleaca energia). O judecata e o limitare, emisa asupra cuiva, asa ca ajungem sa ne limitam singuri...

Totul si nimic. Judecam si suntem judecati. Judecam si traim ce judecam. Traim si de o parte si de alta, si plusul si minusul, pozitivul si negativul. Dualul. Pana intelegem iluzia. Pana ne ridicam deasupra si putem sa vedem in acelasi timp ambele. Unitatea.

Dar trebuie sa facem ceea ce facem pana intelegem. Pana ne ajunge!

Pana intelegem ca este mai mult, ca suntem mai mult! Pana reusim sa vedem scanteia divina din fiecare persoana cu care intram in contact si pana cand intelegem ca e la fel ca noi, ca e in aceleasi cautare, ca doar poate momentul de a privi totul in ansamblu difera..

Si asta e pana la urma tot o judecata.. :)

Puterea gandului

O prietena mi-a aratat acest set de carduri. E vorba despre niste afirmatii pozitive, care iti ridica moralul. Sunt 64 de carduri care te ajuta sa-ti vezi puterea interioara. Sunt uimita de fiecare data cand le amestec, pentru ca ceea ce aleg, cardul pe care il trag imi spune exact ceea ce am nevoie sa aud in momentul respectiv! In fiecare zi e altceva si in fiecare zi la obiect, legat de cautarile sau ratacirile acelei zile.

Nu imi place sa fac publicitate sau sa pun lumea la cheltuieli, cred ca fiecare stie foarte bine ce are nevoie. Pentru mine aceste carduri sunt o descoperire si o recomandare cu caldura, un cadou frumos.

Mai jos gasiti mai multe informatii despre ele.


Louise L. Hay este Lector Metafizician, profesor şi autoare a 27 de cărţi bestseller, incluzând „Poţi să-ţi vindeci viaţa” şi „Împuternicirea femeilor”. Lucrările sale au fost traduse în 25 limbi în 33 ţări din lume. Din 1981, de la începutul carierei sale, Louise a ajutat mii de oameni să descopere şi să îşi folosească întregul potenţial (al puterilor lor) creator pentru evoluţia personală şi auto-vindecare.

Louise este Fondatoarea şi Preşedintele Hay House Inc., o editură care publică materiale audio-video şi cărţi ce contribuie la vindecarea planetei.

Pentru a comanda pachetul de carduri puteti suna la 0721321462 sau 0724165823.

Preţ 34 RON - 10%

Pulsul Planetei