On the road again!

Sunt pe drum.. Am plecat 'de nebuna' - vorba unei prietene... Am plecat pe la prieteni si imi place cum se aseaza lucrurile, cum mi se face programul:

- eu sunt liber de vineri pana duminica, vino atunci

- la mine poti sta pana vineri la pranz, ca plec din localitate!

Prea cool :)

Am intalnit muulta lume din 'trecutul meu' in aceasta calatorie, am primit atatea replici de genul: "Ce ma bucur sa te vad!", "Ma bucur ca esti bine", "De cand nu te-am mai vazut" - cu sensul "nu ma asteptam sa te mai vad prea curand" incat a fost chiar distractiv. Asta pana in momentul in care am inceput sa acuz aceste atitudini si sa ma las afectata, influentata de grupul din jurul meu. De fapt totul a fost atat de subtil, a venit prin invaluire: incepusem sa ma gandesc de ce lumea imi spune ca se bucura ca sunt bine, ca sunt fericita - oare nu sunt, oare n-ar trebui sa fiu?!

Asta a fost prima etapa a calatoriei. Intoarcerea in trecut, printre oameni pe care ii stiu de ani de zile! Imaginea mea.. sa arat ca sunt bine, ca sunt ok, ca totul e 'cum trebuie', ca am progresat. Noroc ca spre sfarsit mi-am amintit cine sunt si ce sunt (spirit liber). Si atunci am avut curajul sa ma manifest si in exterior, cu lacrimi calme si cu zambetul pe fata.

Am plecat, spre Sibiu apoi, spre alti prieteni dragi. Dupa plansul de disperare de la sosire, starea mi s-a schimbat rapid, iesisem din mediul anterior in care ma judecam si mi-am permis sa fiu eu, sa vorbesc despre ce era in mintea mea. Plus ca stiam ca cine ma asculta gandea cam dupa aceleasi 'principii' ca si mine..

Apoi au fost discutii multe, in care s-au inversat rolurile: eu am ajuns mai mult sa ascult si sa las pe cei care aveau nevoie sa se descarce, sa se descarce.. A fost de bine zic eu.

Urmeaza urmatoarele doua etape (cunoscute) - astept sa vad ce mai apare dupa, si sunt curioasa daca pana de revelion o sa ma mai intorc in Moldova.. Ca peste unul din pasi se pare ca am trecut: lucrarea dentara, pe care o fac de vreo luna si jumatate este in sfarsit gata si n-o sa mai arat ca o vrajitoare! aparent deja conteaza muult prea putin :)

LOVE and UNDERSTANDING

Craciun Fericit!

E atat de usor sa aduci buna dispozitie in viata unui prieten! Atat de putin efort si totusi o facem prea rar..

Iti multumesc, Olimpiu, pentru ideea minunata pe care ai avut-o, o sa imi permit sa o preiau si sa fac niste cadouri de Craciun persoanelor dragi din viata mea, azi.

O declaratie de dragoste, de multumire si recunostinta pentru fiecare sufletel minunat din preajma mea, indiferent ca e in real-life sau on-line, un gand plin de iubire pentru fiecare gand trimis vreodata pentru cea care pentru voi e Iunia.

Cristiana, iti multumesc pentru increderea pe care mi-ai dat-o in mine si cuvintele incurajatoare pe care le-ai oferit intotdeauna tuturor - si pentru ca mi-ai aratat ca sacul cu ganduri bune nu se poate goli niciodata!

Danutz - multumesc pentru timpul pe care ai ales sa il imparti cu mine si pentru ca m-ai ajutat sa inteleg ca ceea ce am simtit a fost intotdeauna adevarat.

Raluca - destul de socant pentru mine, dar ai fost persoana care mi-a indrumat pasii spre spiritualitate in momente foarte diferite. Pe langa ceea ce am devenit datorita recomandarilor tale, am inteles ca oamenii apar in viata noastra din motive total nebanuite! Multumesc pentru TOT!

Olimpiu, dragule! M-ai invatat sa pot sa accept un "te iubesc" de la o persoana de celalalt sex si sa pot spune un "te iubesc" din suflet fara sa-mi fie frica ca este interpretat sexual.

Teo - iti multumesc pentru bratele tale in care m-ai primit cu toata dragostea si unde m-am simtit acasa. Iti multumesc pentru toate cate mi le-ai reamintit, cu toate ca, acum, cred ca mai sunt lucruri pe care mi le-ai reamintit de care inca nu sunt constienta. O sa se arate...

Lavi - ceea ce faci, functioneaza! Am fost cu adevarat impresionata de cate ori m-ai scos din starile nashpa, in care chiar "eram suparata" - totul motivat! Si de cate ori te-am judecat! (mai ales la inceput..). Dar stiu, tu esti fericitaa! si chiar stii asta! Superb!

Cami - partea de rational din viata mea, raspunsurile logice si la obiect, analiza vietii intr-o maniera foarte tangibila, adanca si realista. De multe ori m-ai exprimat, ceea ce era in mine si nu indrazneam sa ma gandesc la asta, sau sa gasesc cuvintele..

Andrei - lectii multe, la orgoliu, acolo unde doare mai rau, dar exact acolo unde trebuie sa se curete. Extreme, spirit sau ratiune? Ma treci dintr-una intr-alta si provocarile mari sunt sa-mi pastrez increderea si calea indiferent de influente. Care e jocul, care e realitatea? Craciun fericit!

Paulica, draga mea! Oscilatiile tale m-au ajutat sa accept mai usor ca dualitatea e un tot de fapt, ca nu exista alb si negru, ca a judeca e lipsit de sens. Multumesc pentru ceea ce m-ai ajutat sa traiesc in legatura cu mama in luna in care am locuit impreuna.

Ema - ai fost langa mine intr-un moment puternic pentru mine si mi-ai dat raspunsurile de care aveam nevoie. Din nou, ca si la Ralu - fiecare OM e in viata noastra ca sa se manifeste pentru un moment anume, cel putin!

Stefan - ceea ce am trait fata de tine mi-a oferit o mare lectie despre ceea ce inseamna schimbarea..

Ioana - poate chiar prima lectie constientizata despre viata.. poate chiar primul 'de ce' fara raspuns..

Florin - exemplul cel mai apropiat de idealul meu de familie :)

Gandul meu pleaca cu toata dragostea si recunostinta fata de dragii mei nenumiti aici in scris, dar trecuti cu vederea prin fata ochilor. E drept ca acum ratiunea mea concepe doar anumite imagini ca fiind cele care m-au schimbat, care m-au invatat, educat, maiestrit - stiu ca timpul va schimba asta si ca voi vedea MAESTRUL care exista in fiecare persoana care mi-a atins chiar si pentru o clipa existenta!

Iar pentru voi, orgoliosi mici si nu numai! care va cautati numele aici, VA IUBESC! SUNTETI MINUNATI!

PERFECTI!

DUMNEZEU IN TOATA SPLENDOAREA SA!

Impartasiti-o tuturor! (splendoarea voastra ;) )

Craciun fericit!

Continua!

Am citit mai demult ca uneori, cand urmezi o anumita directie in viata, sunt momente in care iti pierzi motivatia. Momente in care ajungi sa te intrebi 'de ce' sau 'cum am putut sa ajung eu aici?' sau sa crezi ca n-are nici un sens sa continui sa mergi pe acelasi drum.

Si in acele locuri scria ca trebuie sa continui sa faci lucrurile in care ai crezut odata, chiar daca pe moment iti pierzi increderea sau motivatia.

Faptul ca alta data ai considerat aceasta cale ok, faptul ca pentru o perioada mai lunga de timp ai mers in aceeasi directie fara intrebari ar trebui sa fie suficient ca sa intelegi ca acesta poate fi doar unul din acele momente in care te-ai indepartat un pic de tine.

Eu am trait asemenea momente si ma bucur ca stiam aceasta teorie atunci cand am intrat in momentele in care am vrut sa renunt. Mai ales daca e vorba de o cale spirituala, mai mult decat alta de orice alt fel, ratiunea tinde sa ne puna la incercare limitele si daruirea.

Am inteles ca experientele fiecaruia sunt diferite, ca fiecare 'vede' altceva, probabil atat cat isi permite in fiecare moment, atat cat se lasa... atat cat este dispus sa accepte. In momentele in care cei din jur par sa progreseze intr-un ritm mai 'real', nu trebuie sa uitam ca singura competitie care conteaza este in noi.

Poti sa incerci sa-i ridici pe cei din jurul tau, poti sa tragi de ei, sa te lupti pentru ei, dar nu reusesti sa misti nimic daca ei nu doresc. In schimb situatia e cu totul alta cand vine vorba de TINE. Pentru tine chiar poti face totul!



Poti chiar sa-ti transformi visele in..

REALITATE!

De ce?

Am vazut Opus. Printre alte chestii interesante mai spunea acolo o alta chestie interesanta: ca trebuie sa analizezi bine de ce vrei anumite lucruri, care sunt motivatiile tale.

Cu cat reusesti sa raspunzi la mai multe 'de ce'-uri, cu atat castigi mai multa putere ca sa iti duci gandul la materializare.

OPUS-ul (2009) from FreeYourMind on Vimeo.

Contravine un pic cu ceea ce am incercat sa aplic in ultima perioada. La mine 'de ce'-urile erau la ordinea zilei..

De fapt erau un pic de altfel de 'de ce'-uri:
- de ce s-a intamplat asta
- de ce a trebuit sa faca asa
si altele din aceeasi gama...

Acum, incepand sa pun intrebarea inainte de a incepe sa fac ceea ce imi doream, am descoperit ca multe raspunsuri veneau din personalitatea mea, din orgoliu - nu prea reuseam sa gasesc 'de ce'-urile venite din suflet.

Poate ca nici nu exista 'de ce' la care sa raspunda ne-ratiunea. Dar alea sunt momentele in care pur si simplu stii ce ai de facut. Nu stii de ce, dar stii ca trebuie facut.

Iar eu sunt o persoana care crede ca nu exista trebuie...
Sau cel putin asta am crezut in ultimii ani. Acum tind sa zic ca oricum nu conteaza, totul e un tot.

Lista mea

Mi-a povestit un prieten ca a primit odata o tema pentru acasa. Ideea era sa faca o lista cu toate lucrurile care ii plac la el si toate lucrurile care-l nemultumesc. O lista pe care sa scrie cu toata sinceritatea ceea ce considera in regula cu el si ceea ce il deranjeaza.

Dupa ce lista era gata, trebuia sa o dea cuiva sa o citeasca.

Mi-a povestit ca a facut-o si a lasat-o vreo saptamana pe noptiera, pana intr-o zi cand niste prieteni au venit in vizita... si lista a ajuns in mana lor din intamplare... trecand de la unul la altul, pana au citit-o toti.

Mi-a spus cum s-a simtit: fierbea, vroia sa o ia din mana lor, sa o rupa. Apoi se gandea: ' dar poate nu a citit paragraful ala' - si apoi tot el isi raspundea: 'cum sa nu-l citeasca?! sigur l-a citit!...'

Copiii care au citit, au ajuns sa faca si ei propriile lor liste, care au ajuns de la unii la altii... Fiecare a incercat sa treaca peste neacceptarile proprii...

Eu am aflat povestea de vreo doua zile. Am inceput sa spun atunci cateva din lucrurile pe care le-am acuzat la mine si care par greu de recunoscut in fata altora... dar raspunsul pe care l-am primit a fost sa-mi fac listutza mea, in scris!

Se pare ca pana acum am gasit scuze :D.
Dar stiu ca o sa o fac!
Chiar sunt curioasa daca o sa fiu atat de curajoasa incat sa o postez si pe blog! :P

Vi-l mai amintiti pe Curaj, nu? Curaj, catelul fricos, care de fiecare data facea ceea ce era de facut..... Un simpatic! Preferatul meu, ever!

Nu exista nimic de pierdut!

Nu poti sa pierzi nimic atunci cand nu ai nimic de pierdut!

Obisnuim sa ne atasam (sau sa zic mai bine sa ma atasez.. sa nu mai vorbesc in numele altora..)

Deci: inainte ma legam de multe, imi placeau lucruri, actiuni, persoane - pe care vroiam sa le repet sau sa nu le pierd.. Suferinte venite din dorinta de a pastra. De a avea. De a repeta. Din grija ca poate n-o sa mai am.... Nu vroiam sa renunt la ceea ce era 'al meu'!

Dar viata e schimbare, e unda, e oscilatie. Pentru ca ceva sa poata sa vina, trebuie sa ii faci loc. Adica, degeaba vrei un pahar cu vin, daca paharul tau e plin cu apa! Trebuie sa consumi intai apa ( sa o bei, sa o arunci, sa o pui in alt vas, etc..) ca sa poti umple din nou paharul.

Trebuie sa eliberezi ca sa primesti. Trebuie sa daruiesi, ca sa iti vina. E frecventa, e oscilatie, e unda. E Yin-Yang. Transformare. Golul tinde sa fie umplut si plinul sa se tranforme in opusul sau. Totul e schimbare. E firesc. Natural. As zice chiar.. constant. :)

Acum stiu ca daca vreau o masina noua, trebuie sa renunt la atasamentele mele fata de masina pe care o am, eventual sa o dau, sa o vand, sa o scot cumva din viata mea. Acelasi lucru e valabil pentru lucruri, persoane, activitati. Iubiri, bani... inca cu spiritualitatea nu mi-e clar! Probabil tb renuntat la dorinta de a avea, de a progresa, etc. mai degraba decat la lucruri in fapt...

Curajul de a face ceea ce ne cere inima e cel pe care trebuie pus accentul aici!.... :)
Incredere si putere sa schimbam ceea ce a venit momentul sa schimbam!

Iubire!

Avem nevoie de dileme?

M-am intors. A trecut ceva timp (?!? - de parca ceva chiar ar trece, sau doar noi suntem rataciti in a observa evenimente disparate..).

Au fost momente si momente. Liniste, durere, dileme, raspunsuri, panica, indoiala, multumire. De toate. Dorinta de a ma reintoarce la ceea ce am lasat in urma, la obisnuintele mele.

Inca ma mai framanta unele intrebari, daca am renuntat la anumite lucruri doar din orgoliu.. Cu siguranta nu "doar", dar ma intreb daca asta a fost un motiv? Stiu in adancul meu ca nu, ca am facut ceea ce trebuia sa fac, dar chiar si asa, faptul ca alegerea mea m-a facut sa ma simt bine, ca si cand m-as fi razbunat, m-a bulversat un pic.

Pentru ca nu asta doresc sa cultiv in mine, si faptul ca unele actiuni ale mele mi-au adus sentimente de satisfactie in acest domeniu m-a facut sa ma intreb daca de asta am actionat cum am actionat. M-am simtit puternica. Si pare dificil de vazut daca am actionat din suflet sau din puterea ego-ului.

Greu de acceptat ca, poate, m-a putut bucura sa ranesc. Au existat momente in care, pe langa durerea pe care am simtit-o pentru ca am creat suferinte prin plecarea mea, m-am si bucurat. Nu imi place sa vad aceasta latura a mea si cam de fiecare data cand bucuria aparea, incercam sa o diminuez, sa o fac sa dispara.

Acum ajung sa ma intreb. E doar o judecata a mea? Cu siguranta da. Daca suntem TOT, atunci inseamna ca in fiecare moment si sufar si ma bucur, si plang si rad, si daruiesc si pretind, sunt si calma si iritata. Poate ca doar mintea mea poate percepe de cele mai multe ori doar o singura fateta - dar avand in vedere ca de multe ori reusesc sa vad si ce simt eu si ce simte interlocutorul meu, sa simt si bucurie si tristete legate de acelasi subiect, sa vad si partea creatoare si partea distructiva, apare sigur ca dualitatea e doar o iluzie.

Si atunci cum ramane cu diversele stari prin care trecem? Inca ma acuz atat de mult cand pastrez o stare de indoiala, suparare, intrebari - si chiar durere fizica creata de stres! Dar stiu ca toate trec, chiar si atunci cand vrei sa pastrezi ceva, se schimba, se transforma, dispare - deci de ce ma invinovatesc pentru nefericirea mea? Pentru clipele in care ma ratacesc?

Poate de fapt nu sunt ratacita de loc. Poate de fapt fericirea e o iluzie - chiar mai mare decat suferinta. Pentru ca o cautam, o vrem! O dorim! Si asta ne poate atrage. Ne poate face sa uitam de noi, in cautarea ei. Pe cand drumul e exact invers: mergi in tine, gaseste-te, iar fericirea nu e decat o consecinta...


***

Si acum, ca tot veni toamna (abia de cateva zile, nu e ciudat? in alti ani pe 6 septembrie la mare inghetam de frig..:D) si padurile arata incredibil, acordati-va cateva minute sa observati culorile. Poate parea ca 'nu e timp' de un iesit la padure, dar copacii ne inconjoara oriunde suntem (chiar si pe net :D).


Va pupic cu drag!

Intuitia

Intotdeauna m-am bazat pe intuitie. De cand ma stiu... Poate nu am avut incredere in ea in momentele in care eram intr-un grup si trebuia cumva sa motivez alegerile mele.. Dar in ultima perioada fac ceea ce simt ca ar trebui sa fac, chiar daca logic nu are nici un sens.

Am avut prea multe episoade de genul asta in viata incat am inteles ca este mai bine/usor/placut pentru mine daca ma ascult si fac ceea ce imi vine la momentul respectiv, decat mai tarziu, cand circumstantele sunt diferite. Si, uimitor, incep sa remarc si la cei apropiati mie ca incep sa se asculte sau nu - dar sa realizeze ca ar fi fost mai comod pentru ei daca s-ar fi ascultat. :)

Una din ultimele "nebunii" pe care am facut-o a fost la Kaufland. Mi-a venit sa cumpar o sticla de spirt. Inca nu stiu pentru ce am luat-o, sau pentru cine, dar sta in masina de vreo saptamana si stiu ca va veni momentul in care ma voi lauda ca mi-am ascultat intuitia si am luat-o!

Deja nu mai sunt dispusa sa renunt la ceea ce simt - stiu ca mie imi va fi cu siguranta mai usor daca ma ascult.

Aseara am realizat ca de vreo 2 luni stau intr-o zona in care mi-am dorit mult sa ma mut in urma cu vreo 2-3 ani, poate si in alte perioade.. M-am intrebat daca cu adevarat eu am creat asta si am adus eu in viata mea acest loc care e momentan casa mea. Sau poate ca atunci cand eu am interpretat ca "mi-am dorit" sa ma mut aici, am simtit ceva chemandu-ma - iar daca timpul nu exista, atunci inseamna ca ceva din mine stia intotdeauna ca voi ajunge aici. Asa cum ceva din mine stie tot ce voi mai face, tot ce voi trai, tot ce voi experimenta si am experimentat in aceasta viata sau in altele, aici sau in alte parti.

Totul se petrece in acelasi moment, doar ca noi interpretam in functie de timp ca sa putem cuprinde imensitatea experientelor.

Cateva citate

Ralph Waldo Emerson: "A fi tu însuţi într-o lume care caută în mod constant să te facă altcineva, este cea mai mare realizare."

Richard Wurmbrand: "Grijile sunt asemenea copiilor mici: cu cât îi îngrijeşti, cu atâta cresc mai mari."

William Penn: "Liniştea este calmul minţii; este pentru spirit ceea ce somnul este pentru corp, hrană şi împrospătare."

Liviu Rebreanu: "Zece mii de ani de civilizaţie nu preţuiesc cât o clipă de adevărată împăcare sufletească."



Ivan Turgheniev: "Taina farmecului tău nu stă în puterea de a făptui orice, ci în puterea credinţei că poţi făptui orice."


...

Despre atentie

Dupa cum spun de la inceputul acestui blog, lucrurile se schimba pentru mine. Invat multe lucruri noi si experimentez. Senzatii noi, imagini noi imi trec prin fata ochilor, multe trairi necunoscute mie pana acum si as dori sa le impartasesc cumva celor care le cauta asa cum stiu ca si eu le-am cautat.

Am inteles ca pentru fiecare cuvintele inseamna altceva. Daca pentru mine copac inseamna o anumita imagine (trunchi + coroana verde) poate pentru cel de langa mine acelasi cuvant inseamna radacini, trunchi si frunze dese/rare sau chiar flori / fructe. Diferentele nu sunt mari, dar ele exista - si ele conteaza destul de mult atunci cand discutam despre constiinta, sine, eu.

De asta cred necesar ca fiecare sa-si caute adevarul propriu si nu sa ia ceva spus de altcineva ca adevar absolut. Poate de fapt ideea e aceeasi, poate adevarurile chiar coincid la nivel de gand, dar cuvintele uneori pot duce in eroare si ne pot face sa intelegem altceva decat se vrea spus...

Banuiesc ca majoritatea oamenilor experimenteaza imagini care se succed prin fata ochilor. Pentru mine vizualizarea a fost intotdeauna foarte importanta. Mi-a dat incredere in obiectivele pe care mi le-am propus - cam toata viata cred m-am imaginat la finalul lucrului pe care-l aveam de facut si ma vedeam bucuroasa, fericita, realizata. Sunt convinsa ca aceasta optica m-a ajutat mult in tot ceea ce mi-am dorit.

Acum am ajuns sa remarc alt tip de vizualizare. Sunt momente in care stau cu ochii inchisi si ma gandesc la mine - si imi simt privirea. Ochii au de obicei tendinta de a se uita in jos. Ma straduiesc sa ii aduc sa se uite inainte. Remarc ca ajung in alta stare. Corpul se relaxeaza si apare linistea si bucuria. Apoi imi indrept atentia mai sus.

In momentele in care sunt prea agitata nu pot sa o fac, corpul meu parca refuza sa mentina privirea in sus, ajunge sa ma deranjeze calmul adus de concentrarea intr-o zona de o alta vibratie. Sunt momente si momente. Depinde doar de mine pe ce vreau sa ma concentrez, carei parti din mine vreau sa-i dau mai multa importanta

Am descoperit in acest joc al privirii o modalitate de a ma verifica unde imi este atentia. O modalitate simpla de a-mi reaminti cine vreau sa fiu, spre ce tind...

Inca ceva, despre gand:

Am citit in "Cartea Alba" - Ramtha ca noi ne aflam intr-un fluviu de ganduri, dar ca alegem sa le vedem doar pe cele pe care le recunoastem, cu care suntem obisnuiti si in mica masura permitem gandurilor total noi sa apara. Oare cum ar fi daca am permite gandurilor de frecvente mai inalte sa ne imbogateasca viata?