Mi-a venit un titlu: "din nou despre iertare" - dar intre timp gandurile au luat-o in alta directie. Vedem pana la sfarsitul postarii care va fi titlul potrivit....
Intotdeauna am simtit ca sunt mai mult decat corpul meu. De cand eram mica - imi amintesc ca mergeam spre scoala, in clasele primare, si eram suparata de faptul ca in mine este vazut aspectul meu exterior si nu ceea ce sunt. Sufletul, mintea. Asa vedeam atunci lucrurile... Asta a fost cea mai mare nemultumire a mea pe parcursul intregii vieti. Ca pentru ceilalti, 'IUNIA' reprezenta corpul meu si nu ceea ce sunt.
Poate sunt eu prea spectator. Poate fiecare e diferit, are alte aptitudini. Dar au fost foarte putine momentele in care m-am simtit inteleasa. Si foarte putine persoanele care sa ma inteleaga. A, bine-nteles, nici eu nu ma inteleg pe mine.. :)) - dar in acele momente, mai vorbim de mine?!?
(LE: persoane care sa ma inteleaga sau care sa ma aprobe?! oare despre ce vb. noi aici? :)) )
Eu nu sunt trecutul meu. Trecutul sunt actiuni sau amintirea unor atitudini. Si daca eu nu sunt trecutul meu, oare sunt prezentul? Oare tot ceea ce simt, traiesc acum, are cea mai mica legatura cu mine? Oare eu chiar exist?!
Incepe sa semene din ce in ce mai mult cu un vis in mintea unui copil urias care se intoarce dintr-o parte intr-alta gangurind..
Intotdeauna am simtit ca sunt mai mult decat corpul meu. De cand eram mica - imi amintesc ca mergeam spre scoala, in clasele primare, si eram suparata de faptul ca in mine este vazut aspectul meu exterior si nu ceea ce sunt. Sufletul, mintea. Asa vedeam atunci lucrurile... Asta a fost cea mai mare nemultumire a mea pe parcursul intregii vieti. Ca pentru ceilalti, 'IUNIA' reprezenta corpul meu si nu ceea ce sunt.
Poate sunt eu prea spectator. Poate fiecare e diferit, are alte aptitudini. Dar au fost foarte putine momentele in care m-am simtit inteleasa. Si foarte putine persoanele care sa ma inteleaga. A, bine-nteles, nici eu nu ma inteleg pe mine.. :)) - dar in acele momente, mai vorbim de mine?!?
(LE: persoane care sa ma inteleaga sau care sa ma aprobe?! oare despre ce vb. noi aici? :)) )
Eu nu sunt trecutul meu. Trecutul sunt actiuni sau amintirea unor atitudini. Si daca eu nu sunt trecutul meu, oare sunt prezentul? Oare tot ceea ce simt, traiesc acum, are cea mai mica legatura cu mine? Oare eu chiar exist?!
Incepe sa semene din ce in ce mai mult cu un vis in mintea unui copil urias care se intoarce dintr-o parte intr-alta gangurind..
Postări
6 comentarii:
Existi si esti o fiinta minunata..si eu iti impoartasesc uneori aceste sentimente si de multe ori nu ma inteleg.))
:))
e clar, suntem pe calea cea buna.. ;)
Foarte frumos articolul,dar din punctul meu de vedere cam pesimist.Daca nu ati aflat raspunsuri la toate intrebarile voastre,inseamna ca nu a sosit inca momentul...Nimic in lumea asta nu este la intamplare,toate sunt puse intr-o ordine foarte exacta...
Eliberandu-ne de corp sau trecut nu pierdem ceva din experienta noastra ca oameni?
@Daniil
Nu incerc sa scriu optimist sau pesimist, scriu doar despre ceea ce imi vine... iar majoritatea sunt lucruri pe care nu le-am rezolvat inca.. As vrea sa schimb lumea, spre un 'bine' relativ mie, dar lumea pt mine nu inseamna decat ceea ce eu privesc, asa ca orice schimbare pe care o vreau in ceilalti trebuie sa o fac in mine.
Cat despre raspunsuri, ele sosesc :) Unele atunci cand exprim intrebarea potrivita, altele - chiar daca pun intrebarea potrivita vin mai tarziu, atunci cand sunt capabila sa inteleg si sa accept.
Cred ca toate raspunsurile le-am primit deja, acum poate ca doar trebuie sa invatam rabdarea, sa le permitem sa ajunga la noi :)
@ Psih. Valentin Miu
Ce?
Poate doar gasim mai mult. Nu prea inteleg cum am putea pierde ceva.. ceva atat de tangibil in orice moment..
Suntem exact ce credem că suntem și ce ne dăm voie să fim cu atâta acuratețe și exactitate încât până te obișnuiești cu sentimentul că tu ești cel care face toate acestea (că tu modifici instantaneu relitatea ) ajungi câteodată să te sperii pt. că nu crezi că poți stăpâni realitatea(aici depinde ce vrei să creezi -pt. lucruri cât de cât obișnuite merge mai ușor,dar când vrei să schimbi ceva fizic și schimbarea să fie imediată e mai greu ),crezi că o scapi de sub control ,te oprești cam speriat(cel puțin la mine așa e câteodată),aștepți să treacă,o iei de la capăt până devine ceva obișnuit în modul tău de a gândi și atunci frica dispare,apare un sentiment de stabilitate ,de realitate,de așa trebuie să fie.
Trimiteți un comentariu