Cea mai mare enigma... sunt eu!

A trecut ceva timp... Au fost zile in care postam chiar si de doua ori pe zi, iar acum probabil a trebuit sa compensez :)

N-am mai avut motivatie. Am simtit ca e inutil sa mai postez. Fiecare are cautarile lui si raspunsurile fiecaruia sunt inauntrul sau. E drept ca ceea ce citesc, vad, aud ma influenteaza si chiar imi schimba principii, dar asta se intampla doar pentru ca EU vreau, pentru ca EU permit, pentru ca EU aleg. Ne schimbam atunci cand dorim, nu cand doresc ceilalti...

Asa ca mi-am ocupat o mare parte din timp cu descoperirea, cunoasterea interiorului meu. Cine sunt eu? Ce doresc? De ce doresc? De ce ma doare cand nu se intampla cum vreau eu? Care e atitudinea pe care ar fi bine sa o adopt ca sa nu ma mai deranjeze ceea ce se intampla in jur, ca sa pot accepta mai usor ca fiecare persoana din jurul meu e libera sa actioneze oricum doreste, si nu doar asa cum cred eu ca e bine?

Cum spunea Ramtha intr-un videoclip pe youtube: cea mai mare enigma din viata mea sunt eu...

Acum ma joc cu mine. Ma descopar prin trairile pe care le am in diverse situatii noi. Incerc sa traiesc nou. Sa ajung in situatii pe care nu le-am mai experimentat. Daca mi-e frica sa fac ceva, imi cultiv curajul si traiesc acea experienta.

Ne este frica doar de ceea ce nu cunoastem. Traind acea situatie, de care ne temem, frica pur si simplu dispare, pentru ca necunoscutul devine cunoscut. Si ma uimeste ca in acel moment apare si bucuria, fericirea, linistea.

Acum apreciez orice experienta noua, orice situatie in care ajung si in care nu am mai fost. E ceva NOU! Ceva necunoscut. Poate nu sunt toate momente dorite (constient), dar cu siguranta sunt inedite si fiecare situatie are perfectiunea ei particulara.

Am spus de multe ori in viata ca eu vreau sa SIMT, dar realizez ca de multe ori ma opream sa simt, ma incordam pentru ca ... simteam prea mult. Acum am inceput sa ma las mult mai libera. Sa simt fiorul pana la lacrimi, sa mi se umple sufletul, sa explodeze in milioane de bucatele! Cand realizez ca am trupul incordat, incerc sa ma educ sa se relaxeze, sa comunice cu universul, doar sa fie. Calm. In pace, fara frica, fara tensiuni inutile, imaginate...

Am inceput sa realizez cand apare supararea, tristetea si am invatat sa aleg sa o transform, sa imi schimb atitudinea, sa gandesc altfel, cu detasare si acceptare, in armonie cu Universul. Suntem entitati de lumina manifestate in acest plan fizic, suntem acelasi lucru, daca ne privim din acest punct de vedere e mai usor de acceptat ca fiecare are libertatea sa experimenteze diferit...

In acest moment pentru mine cautarea e pacea interioara, iar raspunsul pare a fi acceptarea actiunilor celorlalti si a tot ce-mi aduce viata, cu detasare.

Cu bucurie ca traiesc, ca simt.

Ca sunt!