Dar a facut mult mai mult pentru mine. Mi-a spus : "fii tu insati!" sau: "totul e in tine!".
Acum am ajuns sa ii multumesc. Pentru ca daca m-ar fi iubit mai mult, m-ar fi strans mai mult in brate, mi-ar fi dat tot ce am cerut, as fi ajuns sa-l iubesc pe el mai mult. Dar asa, am inteles ca eu contez. Si ca nu imi da nimeni. Nici macar persoana care tine cel mai mult la mine nu imi poate da tot ce cer.
Asa am inteles ca trebuie sa ma iubesc. Ca imi sunt cea mai draga. Cea mai scumpa. Cea mai frumoasa si cea mai gingasa. Si ca trebuie sa imi daruiesc eu mie. Sa imi deschid sufletul in fata mea. Sa am curajul sa ma privesc si sa ma iubesc neconditionat. Sa ma vad, cea care sunt.
Inca simt ca nu stiu sa ma iubesc. Dar invat. Imi doresc.
Apoi imi dau seama ca filosofez, asa ca pur si simplu incep sa o fac.. Imi deschid inima.
Postări
12 comentarii:
fi precauta draga mea... asa am pierdut singura mare iubire a vietii mele... m-am iubit pe mine mai mult... mi-a reprosat de-atunci un singur lucru: egoismul.
e frumos ce spui...doar pentru tine! Cred ca si asta este doar o etapa in frustrarile tale de a nu ti se indeplinii dorintele. Ai invatat sa te iubesti?! Inainte nu faceai la fel? Ce inseamna sa vrei sa ti se faca pe plac mereu? Te resemnezi, spunandu-ti cu demnitate ca acum te iubesti? o sa-ti treaca si asta si tot nu vei fi multumita!
In schimb, nu am auzit nimic ca ti-ai dori sa iubesti, sa daruiesti, neconditionat. De ce nu incerci si varianta asta?
Ai grija cum discerni informatia cu care esti bombardata! Orice aflii de la altii trece-o prin filtrul gandirii si sufletului tau.Raspunsurile tale sunt mai aproape de tine ,decat iti poti inchipui! Priveste lumea inconjuratoare, in toata multitudinea ei. Ce vezi? Ca sa fie armonie, totul se completeaza, neconditionat, fara ordin de intaietate! NU ASTEPTA INTAI SA PRIMESTI, CA SA VEZI DACA MERITA SA OFERI!
Sa auzim numai de bine!
GEMMINI
Sunt dintre cei care cred ca destinul ne este modelat si de propriile alegeri. "Asa este scris" pentru mine se transpune si in "cum aleg". De ce, pentru ce. Inmagazinez realitatea in propriul meu suflet, aparandu-ma asa cum stiu. Comunicarea si imaginea pentru mine nu tine numai de ceea ce vedeti voi in fotografia de mai sus (comportament nonverbal static subinteles), tine si de ceea ce cred, gandesc. Este scris (pentru mine, in gandul meu, sufletul meu) sa raman aceeasi, fiind mereu altu.Ma straduiesc sa nu am mari lacune in ceea ce priveste implicarea in alegeri si riscuri. Ofer ceva din mine celor dragi cand ii imbratisez si iubesc, stiind in adancul fiintei mele ca a-mi consolida relatia cu propria persoana, inseamna a permite emotiilor sa ajunga in constiinta pasilor zilnici. A alegerilor. De aici, imi consolidez relatia cu cei din jur, invatand ca nu da bine a fi tot timpul deschis si sufletist (ca o mai si incasam, nu?). Dar, mai ales, ca nu stiu sa fiu altfel decat sunt. Nu sunt perfect si nici nu imi doresc. Sunt ce sunt, cu emotii si dureri, cu temeri si iubire, eu, un om.Ma urasc cand nu reusesc sa concretizez impulsurile in strategii pozitive sau cand imi anesteziez zambetul. Ma bucur cand prind o clipa (chiar si mai multe Mi-e scris sa zambesc. Sa uit sa ma victimizez (uneori nu uit! noroc ca are cine sa ma trezeasca la realitate) dar si sa caut mereu imperfectiunea benefica in echilibrul interior.Optez, cand aleg sa merg intr-o directie sau alta, pentru nevoia vointei de a-si gasi implinirea si locul. Si cum altfel, decat prin energia necesara pentru testul timpului?Vreau puterea prezentului si ma condamn cand uit sa traiesc acum, speriindu-ma de conujuncturi. Invat din mers, si ma invat mergand printre a te conforma regulilor si a fii eu insami. Sunt aceelasi dintotdeauna, mai egoist si nervos, mai zambitoar si naiv, dar sufletist.... si totusi altu zi de zi. Uneori uit sa fiu corect, alteori uit sa mai si spun nu. .Vreau doar puterea propriului echilibru, sa stiu sa merg prin viata. Traind.
Uneori ne cuprinde o disperare in fata gandului ca nu putem schimba nimic, a faptului ca toate s-au petrecut deja si noi suntem numai niste simplii calatori in lumea asta… Apoi apare resemnarea si ne dam seama ca este mai bine asa, avem numai datoria de a urma lucrurile gata scrise; ne simtim chiar usurati pentru ca nu avem povara alegerii, aceasta a fost indeplinita deja de cineva care avem speranta ca a stiut ceea ce face. Lasam zilele sa curga fara sa ne mai gandim ca ne irosim viata care ne traieste pe noi, noi uitand sa o mai traim pe ea. Ne stapaneste apoi razvratirea, revolta care ne indeamna sa vrem mai mult, sa ne credem niste finite superioare care au puterea si mai ales dreptul de a alege. Vrem sa rasturnam munti si sa reluam, sa reparam, sa retraim momentele pe care le-am pierdut pentru totdeauna. Parka am vrea dintr-o data sa simtim si iubire si speranta, si deznadejde si bucurie, ca si cum nu am mai avea timp pentru mai mult. Bineinteles – simtim si speranta cum incolteste, simtim ca poate fi si mai bine, ca suntem stapani si putem hotari sa fie mai bine, mai senin, mai limpede. Iar toate cele intamplate pana atunci sa ni se para niste nori grei care au trecut si sa ne bucuram de soare dupa furtuna. Pendulam intre sentimente contradictorii care ne contureaza viata, care ne definesc ca oameni…
stiu c a sunt baiat si mereu noi gresim si alte dastea... mai stiu ca eu am doar 16 ani tu ai 31...
dar iti spun nai inteles tocmai ideea... in iubire... preferi binele iubiri tale... spunemi tu ai facut orice tia cerut el? fara ca tie sati placa? ideea este ca trebuie sati pese mai mult de el decat de tine...
vorbeam la un moment dat cu o fata... ma rog... si imi spune ca sa despartit de prietenul ei.... cu replica "oricum miam batut joc de el" intrun final o intreb.... daca ai atatea probleme si simti nevoia sa fie cineva langa tine de ce ai facut asta... pai pentru ca ... (nu pot spune, dar problema se putea rezolva printro discutie si nu prin racire imediata si razbunare)
ironia sorti prin asta am trecut si eu... din cauza unui coment.. prin care facea o ironie fata de una care avea o tona de machiaj... ca am confundato cu o papusa... mda si am mai zis pe acolo ceva cu frumoasa... ma rog... a facut ca trenul... sa rezolvat... miam cerut scuze... iam explicat de multe ori... si na... crdeam ca a inteles... ea a cerut o perioada destul de mare ca sa isi aseze lucrurile... cu toate ca mi se parea absurd... daca iubesti pe cineva iti doresti sa fi cu el... si na zicea ca ma iertat.... dupa cam 2 luni ne despartim pe aceas tema... dupa faza te iubesc... si cand ii spuneam si eu... imi amintea vezi ca nu mai suntem impreuna... o data de doua ori... am ajuns la conluzii dupa concluzi... si aveam eu nevoie de liniste... si asa vedeam ca in astea 2 luni de fiecare data cand ma certam cu parinti ea devenea problema in plus... adica cearta cu ea... am ajuns la concluzia normala ca isi bate joc de mine... aveam nevoie de cea mai mica dovada ca nu o facea... si a aflat de chestia asta.... ma rog a luato draci cand iam spus ca nu mai lupt sa ne impacam... deci cum miam putut permite? nui asa? am tradato dupa cum spunea ea!!!!!!!!!! o daaa... stiiii ce regret cel mai tare? ca am preferat sa nu raspund la sms care aducea mult in rau in sufletul meu.... si mai lua aer de atotstiutoarea citez "baiete ai gresit ai platit".... iti spun de pe acum... nu voi considera niciodata un com TRADARE.... daca asta este tradare atunci daca aveam pe alta ce era? sacrilegiu? da da stiu numai eu am gresit...
Dragii mei,
Ma bucur ca postarea mea v-a facut sa luati atitudine.
Realizez ca nu am fost inteleasa deplin, ca ceea ce am incercat sa transmit s-a pierdut pe undeva prin acest plan fizic pe care il numim realitate..
@Ela: Iti dau dreptate in ceea ce spui - cu toate ca daca ar fi sa ma leg de cuvinte, nu ai cum sa o "pierzi" pentru ca nu e a ta sa o posezi...
Viata mea a fost una mai mult de a incerca sa daruiesc, de a trai dupa ceilalti, de a considera ca ceilalti stiu mai bine calea, asa ca acolo tb sa merg si eu. Asta mi-a adus frustrari, iar acum invat sa fiu responsabila si puternica si sa iau deciziile din suflet chiar daca mi se spune ca ce vreau eu e rupt de realitate.
Invat sa ma iubesc si sa ii iubesc neconditionat pe cei din jurul meu: adica daca eu vreau sa fiu stransa in brate, iar sotul meu vrea sa plece in oras, am ajuns sa reusesc sa fiu bucuroasa pentru ca il vad ca face ceea ce isi doreste. Vad lumina divina din el si nu omul obligat sa stea langa mine si sa-mi dea tot ce cer.
Doresc sa nu mai controlez si sa nu mai traiesc in frica.
@Gemmini:
Cu siguranta e o etapa. Si nu pot spune ca stiu sa iubesc, iar asta inca aduce durere uneori, dar sunt sigura ca se va schimba. Doresc sa invat. Doresc sa o fac (sa iubesc). Sunt momente in care simt ca o fac. E parca mai usor sa ii iubesti pe ceilalti decat pe tine. Chiar si neconditionat...
Cuvintele limiteaza si ceea ce vreau eu sa transmit a fost inteles de voi din prisma cuvintelor scrise. Eu ma refer la iubire neconditionata, sa te accepti si sa-i accepti pe cei din jur asa cum sunt, perfecti, suflete divine materializate in planul fizic. Cand privesti din acest punct de vedere, nu mai poti spune ca cineva greseste, incepi sa accepti perfectiunea in tot ce exista.
Cu adevarat raspunsul vine din fiecare din noi, fiecare isi cunoste adevarul cel mai bine. Cat despre oferit, pot sa spun ca de putin timp mi-am schimbat tipul de a gandi, am inceput sa imi doresc iubire neconditionata si comunicare, iar realitatea mea s-a schimbat. Sunt momente in care parca sunt re-atrasa in trecut, apar aceleasi ganduri de dependenta bolnavicioasa, dar cand le realizez, incep sa imi educ mintea sa iasa din sabloane. Ca nu am nevoie de nimeni, ca viata e frumoasa si sunt aici ca sa experimentez perfectiunea fiecarui moment. Sa apreciez tot ce imi aduce si pe oricine imi aduce in jur, sa vad lumina din fiecare, si din mine!
Cat despre ultima ta fraza, "daruind vei dobandi" mi s-a dovedit de atat de multe ori ca e asa, incat nu pot decat sa cred in ea si sa ma comport in consecinta. Multumesc pentru comentariu.
@johnmaseur
Ma bucur ca ti-ai spus parerea, cu siguranta ai determinat o schimbare in modul meu de a gandi (acum; - sa vedem cat ma tine - ar fi bine sa imi reamintesc si in alte momente de intrebari..)
Mi-ai reamintit cine sunt eu, ca daca eu vreau sa daruiesc iubire, o daruiesc, indiferent daca partenerul vrea sa o primeasca. De fapt asa am gandit in ultimele zile, dar mai am momente de agitatie. Zilele astea viata mea e un balans tare interesant..
Poate fi asta incalcarea liberului arbitru - sa daruiesi iubire (sau altceva) celui care nu doreste? Exista asa ceva cand iubesti? Cand daruiesti? E egoism din partea mea?
Eu stiu ce simt, vine din suflet dorinta de a alina un alt suflet.
@Handesion
De cand ma stiu, scopul meu cel mai important in viata a fost crearea unei relatii de cuplu cat mai armonioase. Asta am inteles sa o fac ridicand pe cele mai inalte culmi persoana de langa mine, sa incerc sa ii fac voile, sa ii ghicesc gandurile si nevoile. O parte au iesit impecabil, o alta parte mai putin, pentru ca ma conduceam dupa principiile mele, care oricum as da-o, difera de ale lui.
Si actionand asa nu numai ca nu i-am putut ghici de multe ori dorintele, dar am facut compromisuri, am renuntat prea mult la mine pentru el, si de o perioada amandoi am inceput sa dam din ce in ce mai putin unul pentru celalat, s-au acumulat frustrari.
Nici nu poate fi vorba de razbunare, sunt doar razvratirile mele care apar uneori la suprafata, dar il simt ca persoana care ma va intelege oricand si ma va ajuta oricand. Deja transform in iubire totul(sau incerc!), pentru ca resentimentele doar mie imi fac rau.
Ceea ce ne deranjeaza sunt neacceptarile noastre.
Sa mi-o spun mai des?!
:)
daca ne-am cunoaste as fi mult mai cinic si mai transant decat imi permit sa fiu
Dragul meu, sunt convinsa ca sufletele noastre se cunosc.. si chiar daca nu ar fi asa, presupune ca ma cunosti!
Daca ai ceva de spus, inseamna ca ceva din ce am scris te-a atins, te-a facut sa simtit ceva, sa iei atitudine, asa ca te rog din suflet sa-ti exprimi parerea si in scris, asa cum e ea.
Si nu te mai judeca, aici doar suntem, cat mai adevarati, fara frica sa ne aratam cum suntem in realitate.. fara frica ca vorbele noastre ar putea deranja. De asta si discutam, ca sa dam de capat problemelor care ne framanta, care ne blocheaza, iar de cele mai multe ori curatenia in suflet se face si prin suferinta.. de fapt asa cred ca se ajunge mai repede la intelepciune..
Draga Iunia, observ ca am avut pasi similari, chiar si prin cartile citite. Jocul vietii mi-a creeat o criza de trezire la 18 ani. Conversatii si Ramtha sunt printre preferatele mele dintre multele alte sapaturi in jurul rasadului care sunt. Ai sintetizat aceeasi concluzie si traire pe care o am de un an incoace. Suntem completi, suntem iubirea care o cautam in altii si tu ai accesat astfel sinele tau. Ai devenit marea iubire a vietii tale. Stii bine ca nu filosofezi, probabil o spui ca sa lasi loc de schimbare, de draglul felxibilitatii spre un posibil adevar superior. Si eu am ales iubirea autentica, intr-o lume in care nu mi s-a permis sa ma intoxic cu fericirea falsa, cautata si traita ca ceva normal de catre ceilalti. Si toata suferinta si crizele au fost un dar. De curand m-am decis sa incep si eu un blog in aceeasi idee: calea mea. Continua drumul tau unic si lumineaza in continuare.
Multumesc mult, Andrei, si tu!
si eu am trecut printr-o relatie asemanatoare,si eu invat sa ma iubesc si sa ma cunosc mai bine,sa fiu mai ingaduitoare cu mine. Iti doresc sa reusesti in tot ce iti propui
Trimiteți un comentariu