Cum ma pacalesc singura...

Raportat la postarea de ieri - am vorbit despre experientele minunate pe care le-am avut in timpul si dupa exercitiul de respiratie pe care l-am facut. Acum o sa vorbesc un pic despre ceea ce a fost inainte...

Ieri a fost o zi ok pentru mine, in care m-am simtit bine - relativ cu zilele anterioare, in care am fost agitata, nemultumita, nedumerita. Ieri a fost o zi mult mai ok..

Am avut un vis, pe care mi l-am reamintit dimineatza - ceea ce e mare lucru pentru mine, pentru ca in medie nu stiu daca am 2 vise pe luna pe care sa mi le reamintesc dimineata - iar visul pe care l-am avut e inca atat de proaspat pentru mine acum, dupa mai bine de 24 de ore...

Apoi am avut grija de mine, de sufletzelul meu sa zic. Am mai stat pe la pranz vreo ora cu gandul in/la mine si a fost de bine: am dat peste niste chestii care m-au bulversat un pic - prin felul in care am realizat ca ma afectau, si a ramas ca mai pe seara sa continui cu analiza. Cam asta era situatia in care ma gaseam inainte sa incep exercitiul despre care am povestit in postarea de mai jos.

Deja se inserase si stiam ca trebuie sa incep. Doar ca ratiunea/corpul meu isi tot gasea de toate de facut: hai sa ies pana pe balcon, as vrea sa mananc o gogoasha, as putea sa ma joc acum un pic pe calculator, acum nu e un moment potrivit de mediatie, in care sa ma gandesc la mine, nu e momentul sa stau doar cu mine, etc.... Orice, numai sa nu ma apuc!

Personalitatea mea, o parte din ea, era intr-o razvratire continua.. si e asa de o perioada.. de cand a vazut ca nu o mai bag in seama.. simte ca-si pierde din puteri, din controlul pe care-l avea si acum incerca diverse tertipuri.. E interesant de privit, uneori e dureros de trait.. Ma lupt eu cu mine si imi dau seama in acelasi timp ca nu cu mine ma lupt...

Ma intrebam cu ceva vreme in urma ce inseamna personalitate multipla. Acum ma simt. Vad ca in acelasi moment sunt parti din mine care trag in mai multe directii, diferite. Pe unele parti le ignor, le spun sa taca, dar la partile din mine, la personalitatile care isi iau o seriozitate spirituala, tind sa le dau credit.

De ce as crede in personalitatile mele spirituale mai mult decat in celelalte? Doar pentru ca ele s-au adaptat sa traiasca dupa niste principii in care cred? Sunt tot umane si nu spirit, sunt la fel de stravezii ca si celelalte..

Doar parte din intreg. Capabile sa oglindeasca doar o parte din realitate, din adevar.

Si atunci inteleg ca orice raspuns primesc (din interior sau din exterior) inteleg ca este incomplet si ca exprima doar o fatzeta - si ca trebuie sa reusesc sa vad si celelalte ipostaze pentru a putea intelege ansamblul, cauzele si efectele, starile.

Si din nou, asta e doar o sclipire a oglinzii cu mii de fezte...

Alambicati mai suntem...
( a se citi minunati! )



Living is challenging!

Ceva nou... Sa fie in aer? :)

Azi am experimentat ceva nou :)

Faceam un exercitiu de respiratie, pe muzica. Inspir, apnee, expir pe jumatate din timpii in care am tinut apneea. Am inceput cu 8, 16, 8 - urcand apoi timpii de apnee si proportional pe cei de expir.

La sfarsitul exercitiului, cand s-a terminat muzica, am inceput sa respir normal (ziceam eu..) - insa am remarcat ca inspiram foaarte lent. Raaar... Atat de rar incat mi se parea ca nu inspir nimic. Si in acel moment am simtit ca ma umplu de energie. Ca ceea ce inspir nu e aer, ci energie, particule luminoase de energie.

Am fost un pic surprinsa, concentrarea mi-a scazut si m-am simtit normal. Apoi m-am concentrat din nou si am simtit cum inspir energie, particule, cum ma energizez si cum ma umplu de sus in jos. Era foarte misto. Daca pana acum stiam asta mai mult teoretic si o faceam / gandeam mecanic, acum chiar am simtit si am mai inteles ceva.

Apoi m-am concentrat pe expiratie. Mi-am dat seama ca de o perioada mare de timp (de nivelul anilor..) atunci cand ma concentram pe ceea ce elimina corpul meu, ma gandeam ca ma purific, corpul se purifica si scoate in exterior particulele murdare.

In seara asta insa mi s-a schimbat optica si in privinta a ceea ce iese din corp. Am constientizat ca ceea ce expir e aceeasi energie, stelute luminoase, pe care le inspir. Ca eu sunt energie, ca sunt acelasi lucru cu ceea ce inspir si cu ceea ce expir.

A fost minunat! Exercitiul s-a terminat cu o umbra ce s-a oglindit / a coborat pe usa de la balcon.. inca nu stiu daca a fost o umbra sau am inceput sa vad things, dar cred ca mi-a fost suficient frica de asta pana acum, cred ca acum pot sa-mi permit sa vad si 'nevazutul' cu curiozitate si dorinta de a invata..

Va imbratisez cu drag!

Tot orgoliu... - dar altfel!

Ne povestea cineva o poveste intr-o zi, despre noi, despre cum suntem, despre sexualitate si despre orgoliul masculin si... feminin.

M-am simtit in acel moment. Chiar tare. Am inceput sa-mi analizez actiunile din acest punct de vedere si cu adevarat nu vedeam decat orgoliu. Ce dragoste, ce iubire! Orgoliu!!

In adolescenta, si dupa, consideram ca am un corp placut - cu fatza mea nu eram prea multumita. Am avut unele momente in care persoane de sex masculin (in general necunoscute) s-au dat la mine intr-o maniera pe care am considerat-o atunci grosolana. Eram destul de iritata pentru ca vedeam ca barbatii considera femeile obiecte sexuale.

Acum, ce sa mai zic! Am  ajuns eu sa tratez barbatii cu o oarecare indiferenta. Daca pana la 31 de ani am avut doar 2 prieteni, unul 4 ani si unul 11 ani, acum am ajuns sa fiu o mofturoasa - de fapt intotdeauna am fost, dar acum am curajul si nebunia sa ma comport ca atare.. :D

Am impresia undeva in interior ca daca schimb partenerul nu e ok - de asta inca mai am tendinta sa raman intr-o relatie care nu ma multumeste pe deplin. Reusesc sa vad din doua puncte de vedere foarte diferite si de asta ma intreb de multe ori pe ce cale sa apuc..

O optica ar fi ca ceea ce nu imi convine la ceilalti reprezinta probleme nerezolvate in mine - si cand ceva ma deranjeaza la altul, de fapt pe mine ma judec. Ca relatia sa mearga tb sa ma accept pe mine si sa fac schimbarea in mine.

Ar mai fi ceva de spus aici: in general, daca bagam mana in foc ne frigem. Poate ca ducand o viata spirituala sau cu cine stie ce tip de antrenament, reusim sa depasim durerea sau pur si simplu focul la un alt nivel (vezi "Vietile Maestrilor"). In acel moment, nu vom mai suferi daca bagam mana in foc. Dar sa stai cu mana in foc pana ajungi la acel nivel, asta aduce cu siguranta durere - nu ca asta n-ar veni cu tot cu o invatzatura oarecare.. Si totusi, pare destul de naiv sa bagi mana in foc atata timp cat nu iti este bine.. asa ca sfatul ar fi sa renunti pana reusesti sa o faci ok.. (o parabola cam lunga, dar cred ca s-a inteles ce am vrut sa zic).

O alta optica ar fi ca persoana potrivita se indreapta deja spre mine, dupa cum cred. In acest moment din nou apar doua dileme: trebuie sa schimb partenerul, la propriu, cu altcineva, sau persoana de langa mine este cea cu care voi face schimbarea impreuna si vom duce o viata in armonie?

Intrebari.. Poate doar traind voi gasi raspunsurile - dar asta cred ca de fapt inseamna ca le voi gasi dupa ce le voi trai... Totusi, dilema ramane: cum sa apreciez barbatul langa care traiesc, iubindu-l si respectandu-l, fara sa ma pierd in emotii, cu toate ca asta vreau sa fac si in acelasi timp reusind sa nu ma mai las suparata de nimicurile zilnice, fara sa-mi mai vina ganduri sa-l schimb cu altul care pare mai dragastos sau mai responsabil - poate mai potrivit la un moment dat din anumite puncte de vedere?

Am fost o persoana care m-am dedicat in intregime, asa cum consideram atunci, unei singure persoane si acum doresc sa nu mai ajung dependenta asa ca aleg sa pastrez distanta.......................

mda, se pare ca imi cam dau raspunsurile singura azi: cam fac ceea ce acuz la ceilalti: dupa ce m-am fript, acum suflu si in iaurt.............

ies eu de aici, nici o grija!

totul e de bine! :)

Lots and lots of LOVE!

Rezultate sondaj II

Daca anul trecut lucrurile aratau asa:


Cine sunt EU?

   Eu sunt cineva                                       2 (4%)
   Eu sunt eu                                             6 (12%)
   Eu sunt o parte din Dumnezeu               22 (46%)
   Eu sunt Dumnezeu                                 6 (12%)
   Eu sunt tot                                            11 (23%)

Votes so far: 47
Poll closed - 15.01.2009, 08:00


iata modificarile de anul acesta:


Cine esti TU?

   Eu sunt cineva                                       11 (5%)
   Eu sunt Dumnezeu                                 18 (8%)
   Eu sunt eu                                             65 (29%)
   Eu sunt tot                                            16 (7%)
   Eu sunt o parte din Dumnezeu               107 (49%)

Voturi până acum: 217
Sondaj incheiat - 31.12.2009, 23:59

Orgoliul

Iata ca a trecut un an de cand m-am intrebat prima data ce este orgoliul, un an de la momentul in care am pus aceasta intrebare si n-am stiut ce sa raspund.

Acum e un pic diferit: remarc ca majoritatea actiunilor mele le fac din orgoliu: ceea ce spun, ceea ce scriu, ceea ce fac, ceea ce vreau sa-i invat pe altii... Superioritatea asta... Ajung sa ma iau pana si pe mine peste picior! :))

Stiu ca vointa m-a adus aici; datorita faptului ca am crezut si ca am vrut sa progresez, am facut-o. Dar in acelasi timp sunt multe momentele in care faptul ca vreau, ma indeparteaza de Mine, de ceea ce vreau cu adevarat ( de ceea ce vreau eu pe interior). Am fost atat de uimita sa descopar ditamai orogoliu bine cladit si hranit in mine, si sa-l vezi cum se burzuluieste cand il ating! Cata agresivitate si violenta iese de acolo! Si frica. Sau poate, din frica....

Rusine, imagine, rabufniri furioase... Multe reactii, din game diverse, din orgoliu ranit.

Acum invat sa-l domesticesc. Incep sa invat sa-l folosesc eu pe el si nu el pe mine ;)

Incep sa-i spun: "Sezi mumos Bubico, ca nu se intapla nimic rau daca acum noi stam cumintei in liniste si nu avem ultimul cuvant de spus...". si incepe sa functioneze. Ne observam reciproc, ne mai calcam pe bataturi, dar invatam sa traim impreuna in armonie, si sa ne acordam libertate unul altuia, nu doar control... deh, ca in orice relatie...

Schimbari.. de atitudine

Am spus si mai demult despre "Conversatii cu Dumnezeu" - serie de carti care m-a facut sa privesc viata cu alti ochi. Am inteles de acolo ca suntem veniti aici poate nu ca sa invatam ceva, in sensul propriu, ci ca sa intelegem ceva ca experienta, sa traim diverse experiente fara a cataloga in bine si rau, pentru a reusi sa privim din mai multe puncte de vedere in acelasi timp, pentru a reusi sa vedem mai multe fete ale cubului si pentru a nu ne lasa prinsi doar de ceea ce pare sa se afle in fata noastra.

Asta a fost cam acu 5 ani... Informatiile au avut timp sa se sedimenteze. Am citit si alte carti intre timp, cam de 2 ani de zile am inceput sa stau mai mult si pe net, pe diverse bloguri personale, deoarece consider ca experientele personale exprimate in mod direct pot oferi informatii utile evolutiei proprii. Acesta este si motivul pentru care am inceput sa postez pe acest blog.

Cam acum un an am aflat de "Cartea alba" - Ramtha - o alta carte cu totul deosebita, care s-a citit cam in 6 luni... S-a intamplat asa: ajungeam la un punct pe care-l tot reciteam, o data la cateva zile sau poate chiar saptamani si peste care nu puteam sa trec pana cand nu se intampla ceva in viata mea, pana nu schimbam ceva care sa ma faca sa inteleg ceva nou, sa vad cu alti ochi frazele citite de atatea ori pana atunci...

In paralel cu "Cartea Alba" am mai mers si cu alte carti, vreo 4 in acelasi timp, in fiecare zi se cerea citita alta.. Am trecut asa prin "Trecerea vrajitorilor" de Taisha Abelar sau Carlos Castaneda, Osho - si cel mai important, "Vietile maestrilor" de Baird Spalding.

"Vietile maestrilor" am inceput-o prin primavara trecuta si abia am ajuns pe la jumatate. Am avut spor luna trecuta, am avut o perioada de 'purificare' as spune, am facut cate o baie fierbinte pe zi, ori doar cu sare, ori cu diverse arome, dupa cum am simtit, timp in care am stat linistita si am citit sau am stat cu gandul la mine. A mers chiar bine cartea, vreo 100 de pagini in 2-3 saptamani.. pe urma am plecat in excursii, probabil ca sa aplic ce am invatzat :D si cititul a ramas mai in aer in ultimul timp.

Din punctul meu de vedere, "Vietile maestrilor" e cartea pe care daca o intelegi si o transformi in adevar personal, te ajuta sa devii OM.

Poate ca am spus cuvinte mari, dar e o carte extraordinara, despre alta lume. Citate, as putea da multe. Dar voi scrie doar un pic, o fraza care mie mi-a dat curaj, incredere si mi-a schimbat viata si felul in care o privesc prin repetarea cuvintelor de mai jos:

"Iisus apare atunci cand, cu intreaga sa fiinta, se incredinteaza intelepciunii adanci a lui Dumnezeu, si numai in felul acesta reuseste el sa-si infaptuiasca opera. El nu s-a bazat nici pe puterea vointei proprii, nici pe concentrarea puternica a gandurilor sale, ci, fireste, numai pe vointa lui Dumnezeu:

'Faca-se voia ta, Dumnezeul meu, si nu voia mea'."

E drept ca la inceput a fost greu de digerat fraza, dar apoi m-am.. gandit: 'pai e vorba de Dumnezeul MEU, deci care a avut grija de mine atat de bine in toti acesti ani in care am fost mai mult sau mai putin constienta, si in care nu ar trebui sa am decat motive se incredere' - asa ca am hotarat sa am incredere.

Si in momentele in care eram agitata, sau imi era greu sa iau o decizie incercam sa ma linistesc si apoi sa ma las dusa: "Faca-se voia ta, Dumnezeul meu, si nu voia mea!". In momentele de liniste imi aparea o senzatie de lumina alba si stiam ca sunt bine atunci - si a inceput sa fie ca o verificare pentru mine ca sunt pe calea cea buna. Daca la intrebarea mea raspunsul e cu liniste, de acolo-s! :)

LOVE is all around!

VIATA MAESTRILOR de BAIRD T SPALDING