Curaj sau nebunie?

Exista diferente? A te arunca cu capul inainte, a face ceea ce simti, a trai in prezent.. A nu mai face planuri si a lasa Universul sa lucreze pentru tine. Incredere? Sau 'dusa cu pluta'?

Probabil doar VIATA..

Am schimbat tot. TOT. Asa cred. Chiar va rog sa veniti cu intrebari, sa vad daca sunt lucruri pe care nu le-am schimbat in ultima jumatate de an..

Am schimbat locuinta, relatia, sursa de venit. Curand orasul. Si asta e doar ceea ce e in exterior si ceea ce in general am vazut ca ii ingrijoreaza pe cei din jurul meu. Mie a inceput sa imi placa sa traiesc in prezent. Sa nu mai fac planuri. Sa stiu ca schimbarea vine, si sa o astept cu tot ce imi aduce.

Sunt intrebata: 'si unde te muti?'

Nu stiu, o sa se arate. Sau: stiu ca ma voi muta acolo unde trebuie, acolo unde imi va fi bine, acolo unde am crezut ca o sa ma mut. Acolo unde am nevoie sa ma mut ca sa mai invat ceva. S-a intamplat o data, o sa se mai intample. Da bani ca sa primesti bani, da mancare ca sa primesti mancare, da iubire ca sa primesti iubire, da casa ca sa primesti casa.

Si eu am dat. Case. Asa ca stiu ca le primesc. Prima a venit, temporar. Asa cum stiam ca va fi. Sa vedem urmatoarea, cat de temporar va fi si acolo...

N-am fost niciodata persoana care sa se vada cu ceea ce e in jur nemiscat - daca dupa 2 ani de zile nu schimbam ceva macar in aranjarea mobilei nu eram multumita:) - iar acum schimb poate chiar zilnic.

Schimbarea e viata. E bucurie. E traire.

Vine mana in mana cu frica (frica de necunoscut). Dar imi amintesc ca eu mi-am dorit-o, ca nu poate fi decat ALTFEL, ceva nou, ce n-am mai experimentat, si asta imi aduce din nou increderea si cheful de viata. Eu am dorit sa experimentez noul, asa ca il primesc cu bratele deschise. Am vrut TOT, asa ca asta trebuie sa accept sa primesc :)

N-am nimic de pierdut. Asta probabil pentru ca am pierdut tot ce aveam (daca pot spune ca am avut vreodata ceva..) in diverse momente ale vietii, chiar daca atunci nu am realizat ca asta s-a intamplat. Si nu am nevoie de nimic. De asta e simplu sa pleci pe o cale necunoscuta. Pentru ca stii ca nu ai lasat nimic in urma pe care sa nu-l poti avea, daca doresti, din nou. Pentru ca n-ai avut nimic, apoi cu propriile manute (sau ganduri) ai schimbat asta, asa ca oricand poti schimba din nou. Pentru ca deja acum schimbi constient.

Exist oare cu adevarat?!

Mi-a venit un titlu: "din nou despre iertare" - dar intre timp gandurile au luat-o in alta directie. Vedem pana la sfarsitul postarii care va fi titlul potrivit....

Intotdeauna am simtit ca sunt mai mult decat corpul meu. De cand eram mica - imi amintesc ca mergeam spre scoala, in clasele primare, si eram suparata de faptul ca in mine este vazut aspectul meu exterior si nu ceea ce sunt. Sufletul, mintea. Asa vedeam atunci lucrurile... Asta a fost cea mai mare nemultumire a mea pe parcursul intregii vieti. Ca pentru ceilalti, 'IUNIA' reprezenta corpul meu si nu ceea ce sunt.

Poate sunt eu prea spectator. Poate fiecare e diferit, are alte aptitudini. Dar au fost foarte putine momentele in care m-am simtit inteleasa. Si foarte putine persoanele care sa ma inteleaga. A, bine-nteles, nici eu nu ma inteleg pe mine.. :)) - dar in acele momente, mai vorbim de mine?!?
(LE: persoane care sa ma inteleaga sau care sa ma aprobe?! oare despre ce vb. noi aici? :)) )

Eu nu sunt trecutul meu. Trecutul sunt actiuni sau amintirea unor atitudini. Si daca eu nu sunt trecutul meu, oare sunt prezentul? Oare tot ceea ce simt, traiesc acum, are cea mai mica legatura cu mine? Oare eu chiar exist?!

Incepe sa semene din ce in ce mai mult cu un vis in mintea unui copil urias care se intoarce dintr-o parte intr-alta gangurind..

Simplu

Atat de simplu e: crezi. Esti. Si viata se desfasoara in conformitate cu cine esti. Atragi doar ceea ce esti. Si ce esti? Ceea ce crezi. Minte minunata, creatoare, increzatoare. Speranta. Deschidere. Lumina. Tot. Tot ce vrei, tot ce speri.. Ideal.

Si atunci vine la tine.


Sunt propria mea creatie.

LOVE is the answer

Cand Elevul este pregatit, Maestrul va apare.


Viata ta e tot ce ti-ai imaginat vreodata!

Eu manipulez, tu manipulezi, ei manipuleaza...

Unul din blocajele mele din ultimul timp e pe dependenta si manipulare.

Am fost dependenta o mare perioada din viata mea. De mama, de prieten, apoi de sot. Acum ceea ce vreau este sa nu mai fiu dependenta, si asta VREAU! - adica nu e detasare, nu e indiferenta, e o dorinta acuta sa nu mai fiu dependenta si stiu ca nu e normal sa vreau atat de mult....

In legatura cu manipularea, doresc sa nu o mai fac altora. Si iarasi, nu sunt detasata nici de asta. Remarc cu un anumit sentiment de bleah ca majoritatea link-urilor care duc la blogul meu vin de pe alte bloguri in care subiectul principal e manipularea. Dorim cu totii sa nu mai fim manipulati. Dar in momentul in care doar asta avem in cap, daca doar la asta ne e gandul, ce altceva am putea atrage in viata noastra? Daca mintea e la manipulare (chiar daca e cu NU in fata.. ), actiunea unde se consuma?

Cred ca indiferenta in acest caz e cea mai buna. Iubirea si iertarea. A intelege ca fiecare e perfect exact asa cum trebuie sa fie. Pentru a-si invata lectiile si pentru a ne ajuta sa ne invatam lectiile.

Totul e in mintea mea

... orice altceva as mai scrie e inutil.

Si totusi...
:))

Prezentul e plin. Tristetea vine din gand, din planuri si griji. Cand faci ceea ce simti, ceea ce "iti vine" - vine si fericirea. Cand blochezi, cand nu te lasi sa traiesti, sau altfel spus "cand traiesti rational" - aici ajungi: intr-o stare rationala de fericire :) - incompleta!

Nu am cuvinte sa exprim fericirea care vine din clipa traita, din experimentarea prezentului cu tot ceea ce aduce, din primirea vietii cu bratele deschise. Si tot ajung in dorinta de a face planuri si de a "sti" (planifica) ceea ce-o sa vina... Sunt o ciudata. Am experimentat, am inteles, dar tendinta inca mai e de a ma reintoarce in trecut, de a trai "rational"!...

Am inteles ca merit tot. Merit sa sper la toate visele mele, la orice ideal pe care l-am avut vreodata. Nu mai vreau sa ma auto-limitez - asa ca nu o mai fac. Traiam o viata care ma nemultumea pe alocuri, dar acum uit de ea, uit supararile, invidiile, fricile si imi aduc in fata ochilor un viitor nou, bazat pe un prezent diferit, si nu pe un trecut cunoscut.

Imi aduc in viata atitudini noi: atat de frumos scria Cristiana intr-unul din e-mailurile ei: "Adevarata calatorie a descoperirii inseamna nu a cauta taramuri noi, ci a vedea cu ochi noi." (Marcel Proust) - asa ca in week-end am mers pe un drum cunoscut, care ma stresa prin faptul ca era prea ingust in primul rand, apoi pentru ca era plin de gropi - si l-am privit cu ochi noi. Am avut o alta atitudine. Am condus linistita, observand totul in jur, oprindu-ma mai des - si in final am realizat ca stresul nici macar n-a aparut si ca eram calma.

Aplic aceeasi atitudine in multe momente, in intalniri cu persoane cunoscute de la care inainte as fi avut anumite asteptari - acum nu le mai am, acum ma intreb cum voi fi placut surprinsa in momentele care urmeaza. Si cam asta se intampla: sunt placut surprinsa.

Imi aduc surpriza in viata, ma las sa experimentez noul, fara a mai avea asteptari. E atat necunoscut in ceea ce ne inconjoara, iar noi tot avem tendinta de a merge pe urme cunoscute. Nu e de mirare ca suntem nemultumiti :)

Citeam zilele trecute intr-o carte de Osho ca plictiseala e de fapt semnul ca ai invatat o experienta, ca ai depasit-o, ca ti-a ajuns - e momentul potrivit sa incerci ceva nou, sa cunosti altceva. Orice!
VIATA!