Indoiala

Apare cu fiecare dorinta de a schimba ceva... e inertia, obisnuinta, dorinta de a pastra lucrurile neschimbate...

Cand spun cuiva ca m-am apucat de un nou curs de cautare de sine ma priveste cu neincredere. Nu conteaza despre ce curs e vorba, la fel s-a intamplat de fiecare data pana la urma... Si dupa discutii cu unii si cu altii ajung si eu in momentul indoielii.. daca sunt pe calea buna, daca ceea ce cred exista, daca am puterea de a vedea adevarul... Care adevar?!..

Sunt zile si zile. Zile in care sunt fluturash si zile in care nu stiu pe unde m-am ratacit. Sau mai bine zis in care nu vreau sa vad pe unde m-am ratacit, in care nu vreau sa ma vad, sa vad ca gandurile mele intr-o anumita directie ma fac sa ma ratacesc...

Si iar sunt bine si iar vine cineva si-mi spune ca am luat-o gresit. Acum deja le vad ca pe niste teste. Deja ma afecteaza mai putin. Stiu ca nimeni nu-mi poate arata calea mea, ca eu singura o cunosc. Fiecare isi traieste viata dupa alte principii, asa ca eu n-as putea fi fericita dupa reteta celui de langa mine care cu adevarat vrea sa ma ajute - pentru ca e reteta lui personala care i se potriveste. Consider ca suntem toti la fel, dar fiecare e diferit. Fiecare are alte blocaje si alte deschideri. Daca le-am avea la fel, probabil reteta unuia ar functiona pentru toti...

Si uneori nu mai am intrebari, pur si simplu sunt; iar alteori caut frenetic - nu ma pot linisti. Ajung uneori sa ma indoiesc de tot ce cred, de tot ce "mi s-a spus" - rationalul nu mai vrea sa auda de toate lucrurile pe care nu le-a vazut niciodata si pe care nu le cunoaste.. Clarviziune, entitati, vieti trecute.. Lucruri in care cred dintotdeauna probabil, sunt acum puse sub semnul indoielii pentru ca am inceput sa schimb ceva.. ajung sa rad eu de mine, dar in acelasi timp ma indoiesc. Pur si simplu traiesc amandoua starile in acelasi timp. E un pic ciudat...

Cred in credinta. "Credinta cat un bob de mustar si vei muta muntii!". Simplu. :)

Si increderea inseamna sa ma las dusa.. sa nu mai controlez nimic. Sa fiu o frunza dusa de vant..

TOTUL, dar NIMIC

"Cine nu iese din EU, n-atinge Absolutul si nu descifreaza nici Viata" - Constantin Brancusi

Cred ca orice om care a creat ceva remarcabil, care sa dainuiasca, a fost un filosof. S-a cautat pe sine, l-a cautat pe Dumnezeu.

Citatul a venit sa-mi reaminteasca ceea ce uitasem momentan: ca totul e Yin - Yang, Totul si Nimic, si ca totul e schimbare, ca un extrem se transforma in opusul sau. Din cate remarc, e una din legile universului pe care o vad ca se pastreaza in orice domeniu..

"Cine nu iese din EU" - adica trebuie sa renunti la tot ce esti, la dorinte, la imagine, la tine - sa ajungi sa fii NIMIC ca sa ajungi sa fii TOT.

Simplu, nu?

Acum sa vedem cat de simplu o fi cand incepem sa aplicam :))

Si e simplu, pentru fiecare care alege aceasta cale... E cel mai simplu...

Traieste!

Acum!

Asta e viata ta, asta e momentul pe care il astepti!

Nu-l lasa sa treaca pe langa tine!

Am inceput sa recitesc "Tao Te King" de Lao Tze - o carte scrisa in sec 6 ien. Mi se pare o carte extraordinara. Am regasit in ea principiile filozofice in care cred, dupa care traiesc si pe care le-am preluat din cu totul alte surse. Poate ca e doar viata mea, realitatea mea, dar mi se pare ca in tot ce am citit si am invatat in ultimii ani am dat peste aceleasi concepte - indiferent ca erau carti din Orient sau Occident, China, India, State sau Romania. Pana la urma toate spun acelasi lucru. Cu diferente, e adevarat.. si fiecare din noi se regaseste in alte scrieri - pentru ca suntem diferiti si e normal asa.

Ma regasesc aici foarte mult. De multe ori, citind alte texte, au aparut frustrari. Aici apare liniste. Pentru mine, asta e semnul ca e OK.

E o carte care se citeste cu pasi mici, cel putin de mine.. :)
Mai am altele incepute, dar citesc ceea ce ma atrage pe moment, ceea ce simt. N-as putea sa citesc o carte doar ca sa o termin. Pentru ca o fac pentru propria placere, pentru ca vreau - asa ca e normal sa merg in ritmul meu. Am o carte pe care am inceput-o acu vreo 6 luni, am citit-o pana la jumatate, apoi am dat-o unei prietene. De vreo doua luni am reinceput-o - si am ramas la aceleasi 2-3 pagini de cateva saptamani.. si ceea ce am citit ultima data in ea m-a facut sa mai inteleg cate ceva despre ceea ce judecam (postul anterior) - si asta dupa ce mai citisem fraza respectiva de vreo 5 ori in momente diferite, fara sa vad acelasi lucru..

Sa mai spuna cineva ca nu suntem niste ciudati! Sau, ca nu sunt o ciudata! :)
Dar asta sunt, si m-as frustra daca as fi comuna, nu ciudata! ;)

Astazi am plecat cu treaba in oras, vreo 2-3 chestii importante - care nu s-au finalizat asa cum m-as fi asteptat. Dar in calea mea am ajuns sa mai realizez cate una alta, am fost dusa prin treaba pe care trebuia sa o fac in niste locuri care mi-au oferit niste potentiale noi, am ajuns sa realizez altele pe care mi le-am dorit mai demult - deci pana la urma a fost o zi foarte reusita (asa ma simt pe interior) chiar daca in planul fizic ceea ce am plecat sa fac nu am realizat.

Din nou, sunt (par) prea ciudata :) - si neinteleasa. Dar asta e tot farmecul! :) Sa reusesti sa faci ceea ce iti doresti. Sa fii plin de viata. Sa fii fericit!

Cu totii meritam sa fim fericiti! Iubiti!

Mi-a fost greu sa accept aceste cuvinte: "Meriti sa fii iubita. Nu trebuie sa faci nimic pentru asta. E suficient ca existi!".

Sau, si mai tare: "Ti-e frica sa fii fericita?"

Not anymore!!!

Acum ma arunc cu capul inainte. Experimentez. Iarasi revin la ceea ce mi-a spus o prietena: "Mai bine regret lucrurile pe care le-am facut decat cele pe care nu le-am facut"

Eu nu vreau sa regret nimic, cum spunea si Musashi. Si in viata mea sunt putine lucrurile pe care am regretat ca le-am facut. Acum am inceput sa trec si peste asta, am inteles ca trebuia sa le fac, ca sa inteleg. Dar probabil la fel e si cu lucrurile pe care am regretat ca nu le-am facut: trebuia sa inteleg.. :D

Ceea ce judeci, traiesti!

O fraza pe care am auzit-o la o prietena acu vreo 6 luni. Imi spunea ca nu mai vrea sa judece pe nimeni, sa ii lase pe toti in pace sa isi vada de viata lor. Tot ceea ce vazuse si judecase in ultima perioada, a ajuns sa traiasca pe propia piele.

Atunci nu am inteles, dar mai apoi a inceput sa mi se intample si mie. M-au ajuns judecati pe care le-am facut cu cativa ani in urma, iar apoi au inceput sa se manifeste gandurile pe care le aveam chiar in aceeasi zi. "de ce faci asa?" - si in cateva ore / minute ajungeam sa fac eu cu manutzele mele acelasi lucru.

Ii judecam pe ceilalti dupa niste principii. Si judecand, facem ca acele principii dupa care judecam sa devina ale noastre, incepem sa credem in acele principii - asa ca le aducem in mintea, in viata noastra. Crezand in ele, e normal ca ele sa apara si in realitatea noastra (unde pleaca gandul, pleaca energia). O judecata e o limitare, emisa asupra cuiva, asa ca ajungem sa ne limitam singuri...

Totul si nimic. Judecam si suntem judecati. Judecam si traim ce judecam. Traim si de o parte si de alta, si plusul si minusul, pozitivul si negativul. Dualul. Pana intelegem iluzia. Pana ne ridicam deasupra si putem sa vedem in acelasi timp ambele. Unitatea.

Dar trebuie sa facem ceea ce facem pana intelegem. Pana ne ajunge!

Pana intelegem ca este mai mult, ca suntem mai mult! Pana reusim sa vedem scanteia divina din fiecare persoana cu care intram in contact si pana cand intelegem ca e la fel ca noi, ca e in aceleasi cautare, ca doar poate momentul de a privi totul in ansamblu difera..

Si asta e pana la urma tot o judecata.. :)